Final de shutdown în SUA? Acord provizoriu în senat pentru a pune capăt paralizii bugetare

Senatorii americani au ajuns duminică la un acord provizoriu pentru a pune capăt paraliziei bugetare care a blocat unele servicii publice timp de un număr record de 40 de zile, conform mai multor media, preluate de AFP.
AGERPRES - lun, 10 nov. 2025, 08:13
Final de shutdown în SUA? Acord provizoriu în senat pentru a pune capăt paralizii bugetare

Aleşii republicani şi democraţi au convenit să finanţeze guvernul până în ianuarie, au relatat CNN şi Fox News.

Măsura a trecut rapid de un vot procedural, aparent cu un sprijin suficient din partea democraţilor, pentru a trimite proiectul de lege în Camera Reprezentanţilor, scrie Agerpres.

Dacă şi Camera aprobă măsura, aceasta va fi apoi înaintată preşedintelui Donald Trump pentru promulgare.

Acest avans ridică speranţe pentru o revenire rapidă la normalitate, în contextul în care transportul aerian şi plăţile pentru asistenţa socială sunt perturbate, iar sute de mii de angajaţi federali sunt în şomaj tehnic sau lucrează fără plată de la 1 octombrie.

„Se pare că ne apropiem de sfârşitul shutdown-ului”, a declarat preşedintele Donald Trump presei la întoarcerea la Casa Albă, după ce a petrecut weekendul la staţiunea sa Mar-a-Lago din Florida.

Potrivit unor aleşi, acordul obţinut de democraţi în Senat urmează să permită, printre altele, reluarea programului de asistenţă alimentară care sprijină 42 de milioane de americani şi care a fost suspendat din cauza blocajului bugetar.

De asemenea, acesta include anularea demiterii, luna trecută, a mii de angajaţi federali de către Donald Trump şi organizarea unui vot privind prelungirea ajutorului medical, care urmează să expire la sfârşitul anului.

Propunerea „va proteja angajaţii federali de concedierile abuzive, îi va reintegra pe cei care au fost concediaţi pe nedrept în timpul shutdown-ului şi va asigura că angajaţii federali îşi primesc salariile retroactiv”, a declarat senatorul democrat Tim Kaine, citat într-un comunicat.

Liderul minorităţii din Senat, Chuck Schumer, a deplâns însă faptul că extinderea ajutorului pentru sănătate a fost supusă unui vot, şi nu adoptării directe.

„Această luptă va continua şi trebuie să continue”, a declarat el în camera superioară.

Din cauza impactului paraliziei bugetare asupra controlului traficului aerian, peste 2.700 de zboruri în Statele Unite au fost anulate şi 10.000 au fost întârziate duminică, conform site-ului FlightAware.

Printre aeroporturile afectate s-au numărat Newark şi LaGuardia din New York, O’Hare din Chicago şi Hartsfield-Jackson din Atlanta.

Duminică, secretarul pentru transporturi, Sean Duffy, a avertizat că o închidere prelungită a guvernului va agrava situaţia, sărbătoarea Thanksgiving apropiindu-se la sfârşitul lunii.

„Traficul aerian se va reduce dramatic, în timp ce toată lumea vrea să călătorească pentru a-şi vedea familiile”, a avertizat el la Fox News.

„Veţi vedea mai puţini controlori de trafic aerian venind la muncă, ceea ce înseamnă că vor exista doar o mână de zboruri care decolează şi aterizează”, a adăugat el.

Revenirea la traficul aerian normal ar putea dura câteva zile după sfârşitul paraliziei, deoarece finanţarea federală, care include salariile, are nevoie de timp pentru a repune lucrurile în mişcare.

Trump a menţionat impasul bugetar, cauzat de dezacordurile dintre republicani şi democraţi din Congres, ca fiind unul dintre motivele seriei de înfrângeri electorale suferite de partidul său pe 4 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Aeroportul Kogălniceanu Constanța: Cum arată noul terminal de pasageri inaugurat marți, după investiții de peste 100 de milioane de euro
FOTO Aeroportul Kogălniceanu Constanța: Cum arată noul terminal de pasageri inaugurat marți, după investiții de peste ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat imagini cu noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, inaugurat marți, după......
Trump, după ce statele NATO au refuzat să se implice în securizarea Strâmtorii Ormuz: ”Nu mai avem nevoie şi nu mai dorim ajutorul ţărilor NATO. NU AM AVUT NICIODATĂ NEVOIE”
Trump, după ce statele NATO au refuzat să se implice în securizarea Strâmtorii Ormuz: ”Nu mai avem nevoie şi nu ...
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că ţara sa nu mai are nevoie de ajutorul altor ţări din NATO, ...
Macron îi transmite lui Trump că Franța ar putea participa la securizarea Strâmtorii Ormuz, dar după ce se termină războiul
Macron îi transmite lui Trump că Franța ar putea participa la securizarea Strâmtorii Ormuz, dar după ce se termină ...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a respins marţi apelul omologului său american Donald Trump de implicare militară ...
Șase oferte la licitația Elcen pentru centrala electrică de cogenerare nouă de la CET București Sud, proiect de 2 miliarde de lei
Șase oferte la licitația Elcen pentru centrala electrică de cogenerare nouă de la CET București Sud, proiect de 2 miliarde ...
Electrocentrale București a primit, până la data limită, șase oferte pentru contractul “Implementarea unei unități ...