Microsoft a prezentat o primă versiune a viitorului sistem de operare Windows 10

Grupul american Microsoft a dezvăluit marţi o primă versiune a viitorului său sistem de operare, botezată 'Windows 10', prin care speră să regăsească formula câştigătoare datorită căreia să fie prezent din nou pe calculatoarele firmelor şi tabletele publicului larg, transmite AFP.
Economica.net - mie, 01 oct. 2014, 06:13
Microsoft a prezentat o primă versiune a viitorului sistem de operare Windows 10

Potrivit ‘versiunii tehnice de prezentare’ a viitorului sistem de operare, prezentată marţi la San Francisco, Windows 10 readuce o parte din elementele familiare ale lui Windows 7, inclusiv clasicul meniu Start, în urma plângerilor venite de la utilizatorii nemulţumiţi că acest element a lipsit din versiunea Windows 8. Deşi nu va fi apărea pe piaţă decât abia la finele lui 2015, utilizatorii vor avea şansa de a testa viitorul Windows 10 începând de miercuri via noul program Windows Insider, care va permite companiei să modifice varianta finală în funcţie de reacţiile venite de la utilizatori.

‘Acesta va fi cel mai complet şi mai bun sistem de operare, cel mai complet pe care Microsoft l-a conceput vreodată pentru companii’, a declarat Terry Myerson, vice-preşedinte Microsoft responsabil pentru sistemele de operare. Myerson precizează că Windows 10 este ‘primul pas dintr-o nouă generaţie de sisteme de operare Windows’. Precedenta versiune, lansată pe piaţă în urmă cu doi ani, se chema Windows 8 însă pentru următoarea versiune Microsoft a ales să treacă direct la Windows 10 pentru a arăta că este vorba de un pas important înainte.

Windows 10 este conceput pentru a se adapta automat aparatului pe care este utilizat, fie că este vorba de o consolă de jocuri video Xbox, un calculator personal de birou sau o tabletă. În plus, într-un moment în care se înmulţesc atacurile cibernetice, Windows 10 promite o securitate îmbunătăţită, inclusiv mijloace pentru a separa şi a securiza datele pentru a le proteja mai bine împotriva piraterie. Astfel, Windows 10 va putea să facă diferenţa între datele personale şi cele profesionale, ceea ce va permite companiilor să şteargă informaţiile care le privesc fără a le afecta pe altele.

Acesta va fi primul sistem de operare lansat de gigantul Microsoft după ce Satya Nadella a preluat funcţia de CEO la începutul anului.

Te-ar mai putea interesa și
Caniculă azi în toată țara. 16 județe, sub avertizare Cod Portocaliu. Mâine este Cod Roșu
Caniculă azi în toată țara. 16 județe, sub avertizare Cod Portocaliu. Mâine este Cod Roșu
Canicula pune stăpânire pe România. ANM a emis pentru sâmbătă avertizări Cod portocaliu și Cod galben de caniculă, valabile pentru întreaga țară, potrivit Mediafax....
Siegfried Mureșan: PNL nu îl va susţine, şi nici nu a spus vreodată că îl va susţine, pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, cu autonomie totală
Siegfried Mureșan: PNL nu îl va susţine, şi nici nu a spus vreodată că îl va susţine, pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, ...
Partidul Naţional Liberal nu îl va susţine şi nici nu a spus vreodată că îl va susţine pe Sorin Grindeanu ca prim-ministru, ...
Cât câştigă un creator digital fiscalizat: Adelina Pestriţu are marjă de profit net de peste 45% la afaceri nete de 1,4 milioane cu un salariat
Cât câştigă un creator digital fiscalizat: Adelina Pestriţu are marjă de profit net de peste 45% la afaceri nete de ...
Adelina Pestriţu, unul dintre cei mai urmăriţi creatori digitali din România, deţine o sigură firmă, integral. Pestriţu ...
Sume record pentru firme, anunțate de guvern. Totalul poate ajunge la 660 de milioane de euro. Ce companii sunt vizate
Sume record pentru firme, anunțate de guvern. Totalul poate ajunge la 660 de milioane de euro. Ce companii sunt vizate
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a finalizat în iunie alocarea întregului buget investibil ...