BCE va achiziţiona titluri de valoare garantate cu active de până la 300 mld. euro – Reuters

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a cerut miercuri guvernelor din zona euro să sprijine creşterea economică adoptând reforme structurale deoarece numai politica monetară şi recentele măsuri de stimulare anunţate de Banca Centrală Europeană nu sunt suficiente pentru a restabili încrederea investitorilor şi a stimula investiţiile, transmite Reuters.
Economica.net - J, 02 oct. 2014, 06:44
BCE va achiziţiona titluri de valoare garantate cu active de până la 300 mld. euro - Reuters

În septembrie, BCE a decis să reducă dobânda de bază la un nou minim record, 0,05%, în încercarea de a stimula economia şi de a evita pericolul deflaţiei, scrie Agerpres.

Cu prilejul reuniunii de politică monetară de astăzi, Mario Draghi ar urma să prezinte detaliile planului prin care BCE vrea să cumpere titluri de valoare garantate cu active (ABS) în valoare de sute de miliarde de euro, ultima încercarea a instituţiei de a salva zona euro de la stagnare economică.

Consiliul guvernatorilor BCE va analiza joi noi măsuri pentru aducerea ratei inflaţiei în zona euro mai aproape de obiectivul de 2% fixat de BCE, a afirmat oficialul înaintea reuniunii care se va desfăşura la Napoli. În prezent, inflaţia anuală în zona euro este mult sub obiectivul de 2% fixat de Banca Centrală Europeană, ceea ce ar putea determina Consiliul guvernatorilor să adopte noi măsuri de relaxare a politicii monetare. Conform datelor preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în septembrie 2014 până la 0,3%, cel mai redus nivel înregistrat după octombrie 2009.

‘Da, cred că vom fi cu toţii de acord că numai politica monetară nu poate restabili încrederea investitorilor şi revenirea pe creştere a zonei euro’, a explicat şeful BCE, adăugând că deciziile BCE pot încuraja investiţiile prin ratele scăzute ale dobânzilor dar guvernele trebuie să se asigure că profiturile companiilor nu sunt reduse de majorarea taxelor sau alte reglementări care nu sunt necesare.

Subliniind că investiţiile în zona euro au crescut foarte puţin comparativ cu nivelul din 2008, în timp ce în SUA sunt mult peste nivelul de dinaintea crizei, şeful BCE a afirmat recent: ‘o creştere decisivă a investiţiilor este esenţială pentru a aduce inflaţia aproape de nivelul pe care îl dorim, pentru a stimula economia şi a reduce şomajul’.

În vederea relansării investiţiilor companiilor, Mario Draghi a solicitat guvernelor să îndrepte cadrul de reglementare prin eliminarea birocraţiei. Un alt mijloc pentru a încuraja investiţiile este diversificarea surselor de finanţare pentru companii, dincolo de circuitul bancar, a adăugat oficialul BCE.

Conform datelor Eurostat, în trimestrul doi din 2014, comparativ cu precedentele trei luni, Uniunea Europeană a înregistrat o creştere de 0,2% în timp ce economia zonei euro a stagnat.

‘Ne aşteptăm ca BCE să anunţe un plan cuprinzător de achiziţii – titluri de valoare garantate cu active şi obligaţiuni garantate – pentru următorii doi ani, în valoare de 200-300 miliarde de euro, a estimat economistul Christian Schulz de la Berenberg Bank.

Un sondaj Reuters publicat luni arăta că traderii se aşteaptă ca BCE să cumpere într-un an titluri de valoare garantate cu active şi obligaţiuni garantate în valoare totală de 200 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare din țară. Aceștia au comparat noua clădire cu faimoasa arenă emblematică......
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, Ungariei și Austriei
Vicepremierul Marian Neacşu va conduce grupul de lucru pentru dezvoltarea conexiunii sistemelor electroenergetice ale României, ...
Vicepremierul Marian Neacşu va coordona Grupul de lucru pentru îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere, care ...
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Bulgaria modernizează infrastructura feroviară din nordul țării, cu accent în zona Ruse și a viitorului pod peste Dunăre
Guvernul bulgar a aprobat finanţarea UE pentru construirea unui terminal intermodal în Ruse. Valoarea proiectului este ...
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Includerea normei Euro în calculul impozitului: RAR arată unde poate fi găsită informația pe CIV
Registrul Auto Român (RAR) a explicat unde poate fi găsită informația cu privire la norma de depoluare Euro a fiecărui ...