Hidrogenul este singurul vector energetic regenerabil care poate contribui la stabilitatea sistemului energetic – AEI

Crizele recente au schimbat radical discuţia despre hidrogen în Europa, astfel că hidrogenul trece rapid din zona retoricii climatice în zona strategică, fiind singurul vector energetic regenerabil care poate fi stocat pe termen lung şi transportat prin conducte şi care poate contribui la stabilitatea întregului sistem energetic european, susţine Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), într-un comunicat de presă.
AGERPRES - D, 23 nov. 2025, 17:22
Hidrogenul este singurul vector energetic regenerabil care poate contribui la stabilitatea sistemului energetic - AEI

Obiectivele continentale în domeniul hidrogenului rămân ambiţioase. REPowerEU vizează 20 de milioane de tone de hidrogen curat până în 2030, prin producţie internă şi importuri, iar dezvoltarea lanţului valoric ar putea genera circa un milion de locuri de muncă. Cu toate acestea, realitatea este în urmă: doar 4% din proiectele de producţie anunţate sunt în construcţie şi doar 3% din capacităţile de electrolizoare au fost deja puse în funcţiune, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a lansat, pe 12 noiembrie 2025, primul apel din cadrul Mecanismului UE pentru hidrogen. Această „bursă” digitală, gestionată de Banca Europeană a Hidrogenului, permite producătorilor să depună oferte până la 2 ianuarie 2026, iar cumpărătorilor să se înscrie între 19 ianuarie şi 20 martie. Rezultatele apar pe 31 martie. Platforma publică liste anonimizate, aduce vizibilitate asupra potenţialilor parteneri şi ajută la planificarea infrastructurii. Cele mai mari avantaje sunt că reduce riscul pentru investitori şi poate accelera construcţia de capacităţi. Mecanismul funcţionează şi alături de contracte pentru diferenţă sau schema H2Global.

Industria avertizează că Europa nu îşi permite să piardă ritmul. Hydrogen Europe, cea mai mare organizaţie industrială din domeniu, spune că hidrogenul a devenit un instrument esenţial pentru competitivitate şi independenţă energetică, nu doar o soluţie climatică. Organizaţia cere reguli previzibile, pieţe funcţionale în industriile grele, o infrastructură completă şi o strategie clară de autonomie.

România are Strategie Naţională a Hidrogenului, dar fără proiecte mari în execuţie riscă să rămână pe margine. Implicarea în noul mecanism de „bursă” poate conecta producătorii locali la cumpărători şi la finanţări. Ţara are nevoie de hub-uri regionale care să lege producţia de marii consumatori industriali şi de viitoarele coridoare europene. Investitorii pot fi stimulaţi prin contracte pentru diferenţă, subvenţii competitive pentru electrolizoare şi proceduri de autorizare simplificate. În paralel, e nevoie de pregătirea forţei de muncă pentru a evita un blocaj de competenţe.

„România trebuie să lase în urmă ambiţiile absurde şi promisiunile fără acoperire, pentru a adopta o abordare raţională, lucidă şi ancorată în realitate. Doar privindu-şi cu onestitate nevoile stringente – de la infrastructură şi educaţie până la respectul pentru competenţă şi responsabilitate – poate construi un drum solid către dezvoltare şi încredere” este de părere Dumitru Chisăliţă, Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

Te-ar mai putea interesa și
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire a piloților. Deși România e cea mai mare piață a Wizz Air
Am pierdut din nou: Wizz Air a ales Polonia în detrimentul României pentru investiția într-un nou centru de instruire ...
Compania aeriană Wizz Air s-a uitat și la România pentru deschiderea unui nou centru de instruire a piloților, însă decizia a fost deja luată în favoarea Poloniei. ...
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc prețul și la 6.000 de euro uncia
Ultimele prognoze pentru prețul aurului. Se vor bate noi recorduri. Criza din Golf și manevrele băncilor centrale duc ...
După o perioadă agitată și pe fondul turbulențelor, aurul și-a reluat încet-încet creșterea.  De la 5.400 de dolari ...
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au fost semnalate de nave comerciale. Scafandrii au recuperrat fragmente de drone
Obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite în Marea Neagră, în Zona Exclusiv Economică a României, au ...
Ministerul Apărării anunţă, duminică seară, că mai multe obiecte plutitoare în derivă, în trei locaţii diferite ...
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile ...