Şeful Cris-Tim este noul preşedinte al Asociaţiei Române a Cărnii

Adunarea Generală a Membrilor Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), organizaţie profesională a procesatorilor de carne, l-a ales pe Radu Timiş Jr., CEO Cris-Tim Family Holding, în funcţia de preşedinte ARC, poziţie din care va reprezenta interesele asociaţiei în următorii trei ani, a anunţat, marţi, asociaţia.
AGERPRES - mar, 25 nov. 2025, 14:38
Şeful Cris-Tim este noul preşedinte al Asociaţiei Române a Cărnii

Având în vedere specificul activităţii membrilor ARC, noul preşedinte îşi propune să intensifice dialogul şi colaborarea cu instituţiile statului privind diferite aspecte de interes pentru procesatorii de carne, cum ar fi cele legate de fiscalitate, sanitare veterinare, etichetare, economice.

Asociaţia Română a Cărnii s-a format în anul 1999, având ca membri 52 societăţi comerciale care realizează peste 60% din producţia naţională de mezeluri.

Săptămâna trecută, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, a preluat mandatul de preşedinte al Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta, după retragerea lui Sorin Minea, acesta rămânând membru onorific.

Organizaţia a anunţat că funcţiile de vicepreşedinţi ai Romalimenta vor fi ocupate de Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), şi de Rodica Ţenu, director al departamentului Regulatory and Scientific Affairs Nestle, care îşi continuă mandatul.

Prin noua structură de conducere, federaţia îşi propune să continue reprezentaţia unitară a intereselor industriei alimentare, într-o perioadă în care sectorul se află într-un proces continuu de transformare şi adaptare la standardele europene.

Romalimenta reprezintă majoritatea asociaţiilor şi patronatelor din industria alimentară şi a băuturilor, alături de companii procesatoare româneşti şi străine.

 

Te-ar mai putea interesa și
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai redusă primă de asigurare RCA din România. Grecii înregistrați în......
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
Schimbare majoră la toate restaurantele McDonald’s, se investec miliarde. Ce apare nou
McDonald's a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele ...