FMI a revizuit în scădere previziunile privind evoluţia economiei mondiale la 3,3% în 2014 şi 3,8% în 2015

Fondul Monetar Internaţional a redus din nou previziunile privind creşterea economiei mondiale, la 3,3% pentru 2014, cu o zecime mai puţin decât estima în iulie, şi la 3,8% pentru 2015, cu două zecimi mai puţin decât estima anterior, informează agenţia EFE.
Economica.net - mar, 07 oct. 2014, 14:54
FMI a revizuit în scădere previziunile privind evoluţia economiei mondiale la 3,3% în 2014 şi 3,8% în 2015

Aceasta este a doua revizuire în scădere, consecutivă, efectuată de FMI în raportul ‘Perspectivele Economice Globale’, şi se datorează unei ‘recuperări neregulate’, SUA urmând să înregistreze creştere în a doua jumătate a anului şi zona euro să fie afectată de ‘incertitudinea privind o încetinire persistentă’.

În ceea ce priveşte Statele Unite ale Americii, prima economie mondială, se pare că recuperarea se va consolida, cu o creştere estimată pentru acest an la 2,2%, cu cinci zecimi mai mult decât estimase FMI în iulie, şi la 3,1% pentru 2015, nivel similar cu cel din previziunile anterioare.

Evoluţia se datorează, în principal, unor ‘condiţii financiare favorabile’, avansului notabil al ajustărilor fiscale, unei mai mari consolidări a economiilor gospodăriilor şi unei ‘pieţe imobiliare mai sănătoase’ în SUA, conform raportului FMI.

În ceea ce priveşte previziunile pentru zona euro, acestea au ‘suferit’ o reducere de trei zecimi pentru 2014, experţii FMI estimând o creştere de 0,8%, şi de două zecimi pentru 2015, până la 1,3%.

Încetinirea se datorează reducerii generalizate a previziunilor pentru 2014 privind marile economii din zona euro, cu Italia în recesiune estimată la minus 0,2% (cu cinci zecimi mai puţin decât în iulie), Franţa cu o creştere de 0,4% (cu patru zecimi mai puţin) şi surprinzătoarea ‘fragilitate’ a Germaniei, care, conform noilor calcule ale FMI, va creşte cu 1,4% (cinci zecimi mai puţin).

O surpriză este economia spaniolă, care, după o acută recesiune, are acum revizuite în creştere previziunile cu o zecime, atât pentru 2014, cât şi pentru 2015, la 1,3%, respectiv 1,7%.

Ţările emergente, ale căror previziuni au fost, de asemenea, revizuite în scădere, îşi vor continua expansiunea, dar la un nivel mai scăzut faţă de anii anteriori, şi vor creşte cu 4,4% în 2014 (o zecime mai puţin faţă de cât se estima în iulie) şi cu 5% în 2015 (cu două zecimi mai puţin).

Iese în evidenţă, în acest grup, regiunea Americii Latine, care înregistrează cea mai mare scădere a previziunilor, până la 1,3% în 2014 (şapte zecimi mai puţin comparativ cu estimările din urmă cu trei luni), şi la 2,2% în 2015 (patru zecimi mai puţin).

Frânarea vine dinspre Brazilia, una dintre marile economii regionale, împreună cu Mexic, şi pentru care previziunile de creştere au fost reduse la numai 0,3% (un punct mai puţin faţă de estimările din iulie) în 2014, din cauza ‘unui consum mai moderat şi a slăbirii investiţiilor’.

Previziunile pentru China au fost menţinute la 7,4% şi, respectiv, 7,1%, datorită măsurilor de sprijin luate de Beijing, după o uşoară încetinire în primul trimestru.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...