România a atras până în prezent peste 50% din fondurile disponibile prin POS Mediu – Korodi

România a absorbit, până în prezent, peste 50% din cele 4,4 miliarde de euro puse la dispoziţie prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional 'Mediu' (POS Mediu), potrivit datelor prezentate, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, de către Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Economica.net - mie, 08 oct. 2014, 07:37
România a atras până în prezent peste 50% din fondurile disponibile prin POS Mediu - Korodi

‘În cadrul Ministerului Mediului funcţionează Autoritatea de Management a POS Mediu, cel mai important instrument financiar din sectorul mediu, pus la dispoziţia României de către Comisia Europeană. Din cele aproximativ 4,4 miliarde de euro aflate la dispoziţia ţării noastre, am absorbit până acum peste 50%, ceea ce înseamnă că mai avem la dispoziţie încă aproximativ 2,2 miliarde de euro. Vorbim despre proiecte de investiţii majore, cu impact asupra comunităţilor, care au ca obiectiv general protecţia mediului şi a standardelor de viaţă în România: staţii de epurare a apelor uzate, canalizări, sisteme integrate de management al deşeurilor, gropi ecologice, lucrări de prevenire a riscului de inundaţii, protecţia biodiversităţii şi multe altele. Putem ajunge la 70-80% în perioada următoare’, a spus Korodi.

Conform ministrului Mediului, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European /SEE/, România are la dispoziţie un buget de peste 30 de milioane de euro pentru proiecte adresate atât autorităţilor publice, locale sau centrale, cât şi organizaţiilor neguvernamentale.

‘Societatea românească trebuie să facă un efort şi să înţeleagă anumite lucruri. Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European pune la dispoziţia României peste 30 de milioane de euro pentru proiecte. În ceea ce priveşte Programul LIFE, instrumentul financiar al Uniunii Europene pentru mediu şi politici climatice, cofinanţarea acordată ţării noastre depăşeşte 35 de milioane de euro. Aşadar, vorbim despre sume importante, iar tot ceea ce trebuie să facem este să fim organizaţi, să avem idei, să scriem proiecte bune şi să atragem aceste fonduri’, a spus şeful MMSC.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, participă, miercuri, la un seminar pe tema accesării fondurilor nerambursabile alocate României, în cadrul căruia sunt prezentate informaţii şi noutăţi despre accesarea fondurilor externe din cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014, fonduri europene prin POS Mediu, precum şi informaţii privind Programul LIFE 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna viitoare fiind programată listarea în marketplace-ul Kaufland din......
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Câştigul salarial mediu net a fost 5.557 lei în luna februarie 2026, în creştere cu 39 lei (+0,7%) faţă de luna ianuarie ...
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroport Otopeni - Henri Coandă - Trotuarele rulante, lifturile, scările rulante şi platformele pentru pasagerii cu mobilitate ...
Lanțul de magazine din România care vinde sute de produse la doar un ban (0,01 lei) bucata. Promoție pentru toți clienții
Lanțul de magazine din România care vinde sute de produse la doar un ban (0,01 lei) bucata. Promoție pentru toți clienții
Kaufland România anunță rebrandingul programului de loialitate Kaufland Card în Kaufland Card XTRA, care aduce clienților ...