Statul de drept versus spectacolul cătușelor: dilema care ne consumă libertățile

Adaugă-ne ca sursă preferată

Dezbaterea despre justiția din România seamănă astăzi cu o statuie a lui Themis așezată între două oglinzi: fiecare tabără îi reflectă chipul în alt fel, fiecare pretinde că apără aceleași principii, dar acționează în direcții opuse. Între timp, încrederea publică se disipează, iar mulți se întreabă de ce societatea tace sau, mai grav, de ce nu apără independența justiției. Răspunsul e simplu și înfricoșător: pentru că ea nu se mai vede.

Pe de o parte avem tabăra celor care susțin că, între 2005 și 2018, justiția s-a transformat într-un spectacol televizat, că procurorii au forțat limitele legii și că drepturile fundamentale – prezumția de nevinovăție, proporționalitatea, garanțiile procedural – au devenit detalii sacrificate pentru rezultate rapide. Pe de altă parte sunt cei care cred că, după 2018, accentul nu a mai căzut pe consolidarea statului de drept, ci pe protejarea unor personaje publice, folosind reinterpretări convenabile ale legii.

Pentru prima tabără, prioritatea rămâne pedepsirea celor care au prăduit România, chiar dacă, în acest efort, normele de procedură sunt privite ca simple impedimente în calea „dreptății”. Este o reacție la o epocă în care procurorii nu puteau atinge anumite figuri politice. Pe acest fond, mulți au ieșit în stradă convinși că apără principiile, fără să înțeleagă că deveniseră, de fapt, o masă de manevră într-un conflict între politicieni și magistrați.

Problema nu este că aceste două tabere există, ci că între ele s-a pierdut ceea ce ar fi trebuit să rămână intangibil: balanța lui Themis. În această narațiune, fiecare tabără crede că luptă pentru principii, dar ambele sacrifică echilibrul care ar trebui să protejeze libertățile individuale. În zgomotul confruntării, am uitat că drepturile și libertățile fundamentale nu sunt negociabile: nici în fața corupției, nici în fața excesului de putere.

Imaginea Justiției, balanța, care ar trebui să rămână dreaptă, pare să fi oscilat când într-o parte, când în cealaltă. Iar pânza care ar trebui să-i acopere ochii nu mai este opacă. E din muselină, un material prin care se văd prea ușor adevăruri, intenții și presiuni. Și dacă Justiția vede, cine mai poate garanta imparțialitatea verdictului?

Nu trebuie să alegem o tabără pentru a înțelege riscul. Un sistem consumat de lupte interne nu mai are energie pentru ceea ce contează cu adevărat: prevenirea erorii judiciare, limitarea tentației de putere și protejarea fragilității drepturilor individuale. O societate care își sacrifică libertățile pentru victorii simbolice sfârșește cu mai puțină libertate și mai puțină dreptate. Iar populația, dezamăgită, își pierde încrederea în magistrați, indiferent cât de integri sunt unii dintre ei.

România nu trebuie să aleagă între statul de drept și teama de abuzuri. Are nevoie de o justiție a echilibrului – o justiție care nu se poziționează într-o tabără sau alta, ci în centru, acolo unde se găsesc regulile, garanțiile și demnitatea fiecărui cetățean. Echilibrul puterilor s-a deteriorat, iar rolul constituțional de a-l restabili revine instituției care trebuie să fie mediator între puterile statului: Președintele. Mediator, nu jucător. Orice altceva împinge sistemul spre haos.

Până când pânza nu va redeveni opacă și balanța nu va reveni la nivel, dezbaterea va continua să fie un război al taberelor. Iar noi vom continua să pierdem tocmai ceea ce pretindem că protejăm.

Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul diviziei din România a rețelei internaționale bnt attorneys in CEE, societatea bnt Gilescu Văleanu & Partners, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.