Nu vor fi modificări ale dobânzilor până în 2027, anunţă BCE, înainte de ultima şedinţă de politică monetară din 2025

Banca Centrală Europeană (BCE) va menţine nemodificate ratele dobânzilor, pentru a patra şedinţă consecutivă, la reuniunea de politică monetară din 18 decembrie, şi le va păstra aşa şi anul viitor, conform previziunilor majorităţii economiştilor intervievaţi de Reuters, în condiţiile în care inflaţia ar urma să rămână la un nivel redus şi creşterea economică să fie rezilientă.
AGERPRES - lun, 15 dec. 2025, 09:17
Nu vor fi modificări ale dobânzilor până în 2027, anunţă BCE, înainte de ultima şedinţă de politică monetară din 2025

„Consiliul guvernatorilor a decis ca cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE să rămână nemodificate. Rata dobânzii la facilitatea de depozit, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor rămâne nemodificate la 2%, 2,15% şi, respectiv, 2,40%”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii BCE din 30 octombrie, scrie Agerpres.

Datele Eurostat arată că în noiembrie inflaţia în zona euro a ajuns la 2,2%, de la 2,1% în octombrie, dar până acum în acest an rămâne bine ancorată în jurul ţintei BCE de 2%. Iar în ultimele două trimestre economia a crescut cu aproape 1,5%, ceea ce sugerează că BCE nu are motive să ajusteze urgent politica monetară.

Recent, membrii Consiliului guvernatorilor BCE au împărtăşit această opinie, că în viitorul apropiat nu vor fi modificate ratele dobânzilor. BCE a redus dobânzile cu două puncte procentuale în perioada iunie 2024 – iunie 2025 şi de atunci le-a menţinut nemodificate.

Toţi cei 96 economişti intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca BCE să menţină săptămâna viitoare rata dobânzii la facilitatea de depozit la 2%.

Aproximativ 80% se aşteaptă ca ratele să nu fie modificate până la mijlocul lui 2026. Aproape 75% se aşteaptă la menţinerea politicii monetare până la finalul lui 2026, faţă de aproximativ două treimi în studiul publicat de Reuters în noiembrie. Economiştii se aşteaptă ca inflaţia în zona euro să scadă în acest trimestru la 2,1% şi la 1,7% în primul trimestru din 2026, rămânând sub ţinta BCE de 2% în 2026.

De asemenea, creşterea economiei ar urma să se situeze la 1,4% anul acesta şi la 1,1% anul viitor.

„Economia a fost mai rezilientă decât ne-am aşteptat… şi dacă ne uităm la inflaţie, cred că BCE nu are într-adevăr motive să modific dobânzile în decembrie sau în primele reuniuni de politică monetară din 2026”, a apreciat Bas van Geffen, analist la Rabobank.

Noile previziuni ale BCE privind inflaţia, publicate recent, sunt similare cu cele anunţate în iunie. Inflaţia în zona euro ar urma să se situeze la 2,1% în 2025, 1,7% în 2026 şi 1,9% în 2027. Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, ar urma să se situeze la 2,4% în 2025, 1,9% în 2026 şi 1,8% în 2027.

Economia zonei euro ar urma să crească anul acesta cu 1,2%, după ce în iunie BCE estima un avans de 0,9%. Expansiunea în 2026 a fost revizuită uşor în scădere, la 1%, iar cea pentru 2027 a fost menţinută la 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...