Cazacii ruşi vor ca Alaska să devină parte a Federaţiei Ruse, iar California – republică independentă

Uniunea cazacilor ruşi ortodocşi 'Irbis', din Districtul federal nord-vest, a solicitat resurse financiare guvernului de la Moscova pentru crearea unei organizaţii neguvernamentale în Statele Unite ale Americii, relatează publicaţia ucraineană Obozrevatel
Economica.net - vin, 24 oct. 2014, 07:45
Cazacii ruşi vor ca Alaska să devină parte a Federaţiei Ruse, iar California - republică independentă

Cazacii ortodocşi ruşi vor să se implice în relansarea şi promovarea culturii ruse în şcolile din SUA, a indicat serviciul de presă al acestei formaţiuni. De asemenea, ei intenţionează să contribuie la pregătirea şi organizarea unor referendumuri privind separarea Alaskăi şi a Californiei de Statele Unite, după cum a relatat şi agenţia rusă de presă Rosbalt citată de Agerpres.

‘Nu există democraţie în Alaska (cel de-al 49-lea stat american). Populaţia Kamciatkăi (peninsulă în estul extrem al Rusiei) şi Alaskăi a fost separată artificial. Regimul colonial american, care s-a impus la nivel mondial, este o realitate din veacul trecut. A venit timpul să terminăm cu aceasta. Alaska va fi parte a Federaţiei Ruse, iar California – republică independentă’, a declarat atamanul cazacilor uniunii amintite, Andrei Poliakov.

În acest context, publicaţia ucraineană evocă faptul că Ministerul rus de Externe i-a amintit recent preşedintelui american Barack Obama că Alaska este pământ rusesc.

Diplomaţia rusă reacţionase astfel la o declaraţie a şefului administraţiei de la Washington despre ‘ambiţiile imperiale excesive’ ale preşedintelui Vladimir Putin în contextul anexării de către Rusia a Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) şi a sprijinului acordat de Moscova separatiştilor proruşi din sud-estul ucrainean.

‘A da timpul înapoi până la epoca ţarilor, a încerca recâştigarea unor teritorii pierdute în secolul XIX, nu este, cred, cel mai bun mod prin care Rusia să-şi declare măreţia în secolul XXI’, a declarat Obama, în cadrul unei vizite oficiale la Tallinn (Estonia) în data de 3 septembrie.

În replică, diplomaţia rusă le-a propus abonaţilor săi de pe Facebook să facă un inventar pentru Obama cu teritoriile pierdute de Rusia în secolul XIX. În comentariile la această postare a fost menţionată, în special, Alaska, vândută Statelor Unite de Imperiul Rus în anul 1867 pentru 7,2 milioane de dolari.

În acelaşi timp, Mihail Diagteriov, vicepreşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi înaltă tehnologie din Duma de Stat (camera inferioară) din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al ultranaţionalistului Vladimir Jirinovski), a făcut o interpelare către MAE rus pentru a clarifica statutul terenurilor unei foste colonii ruse din California şi dacă aceasta a fost legal inclusă în statul California, de pe coasta de vest a SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...