Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea „lista rușinii” și pentru persoanele fizice cu datorii la ANAF. Cât de legală este măsura?

Un proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune, printre altele, ca așa numita "listă a rușinii", care presupune publicarea numelor datornicilor la stat cu scopul de a stimula plata, să se aplice și persoanelor fizice.
Ion Dobreanu - mie, 14 ian. 2026, 17:33
Datornicii la stat, făcuți de râs de Bolojan. Guvernul vrea

În actuala formă a legislației, măsura ar urma să se aplice doar firmelor. Proiectul de lege amintit, însă, extinde aplicabilitatea și la persoane fizice, context în care au apărut deja opinii care spun că măsura ar fi ilegală.

Dr. Av. Radu Pavel, Avocat Coordonator al Societății de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații, a avertizat că publicarea acestor date ridică probleme serioase din perspectiva protecției vieții private.
„În măsura în care proiectul va fi adoptat în forma actuală, publicarea datelor personale, precum numele, domiciliul fiscal și datoriile persoanelor fizice pe site-urile autorităților ridică riscuri de neconformitate cu prevederile GDPR, deoarece aceste date pot afecta dreptul la viață privată. Legislația GDPR permite prelucrarea și publicarea datelor personale doar dacă există un temei legal clar și o proporționalitate reală, iar publicarea pe internet trebuie justificată printr-un interes legitim care să nu afecteze excesiv persoana”, a declarat acesta pentru Digi24. 

Conform proiectului, se modifică prevederile privind publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante.

Astfel, „se extinde obligația organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât și pe cele ale persoanelor fizice, care au obligații fiscale restante și cuantumul acestora, promovând transparența fiscală”.

Textul mai spune că „se clarifică modalitatea de publicare a listelor, specificând că pentru creanțele fiscale administrate de organele fiscale locale, publicarea se face prin dispoziție a autorității executive și în Monitorul Oficial Local”.

„La dispozițiile privind publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante se introduce obligativitatea ca atât contribuabilii persoane fizice, cât și cele juridice, care au declarat și au plătit la termen obligațiile fiscale, fără restanțe, să fie incluși pe lista publicată pe site-urile oficiale ale organelor fiscale centrale și locale.

Scopul măsurilor, potrivit proiectului: Plata taxelor de rușinea celorlalți, în prim plan

  • crește vizibilitatea contribuabililor care își respectă obligațiile fiscale, promovând conformitatea fiscală;
    publicarea listei contribuabililor fără restanțe poate stimula alte persoane și entități să își plătească obligațiile la timp pentru a beneficia de această recunoaștere publică;
    stabilirea clară a modalităților de publicare la nivel central și local, inclusiv în Monitorul Oficial Local, pentru a asigura transparență și accesibilitate”
    Statul poate reține taxele neplătite din ajutoare sociale sau indemnizații cu handicap grav
    Indemnizația asistentului persoanei cu handicap va putea fi executata silit.  Statul poată sa retina taxe și impozite din indemnizația de handicap.
Te-ar mai putea interesa și
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că în data de 11.09.2026 s-a desfășurat la sediul său din Bulevardul Iancu......
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum încearcă est-europenii să vândă ceva miere în Vest, Ucraina scade şi mai mult preţul
Răzvan Coman, președintele ACA: România nu mai exportă miere din 2022 din cauza concurenței din China și Ucraina. Cum ...
Producţia de miere a României anul acesta o putem plasa sub jumătate dintr-un an obişnuit, cu un număr normal de familii ...