Amendă pentru Fiscul din Braşov. Nu a respectat normele de securitate a datelor personale

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a amendat cu 3000 de lei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind aplicarea măsurilor de securitate şi de păstrare a confidenţialităţii datelor cu caracter personal, se precizează într-un comunicat de presă trimis miercuri Agerpres.
Economica.net - mie, 29 oct. 2014, 12:37
Amendă pentru Fiscul din Braşov. Nu a respectat normele de securitate a datelor personale

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în calitate de operator de date personale, nu a luat măsurile necesare pentru a împiedica pierderea sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal pe care le gestionează, se arată în documentul citat de Agerpres.

Astfel, conform art 20 din Legea nr. 667 /2001, orice operator are obligaţia de a aplica măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu carcater personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, modificării, dezvăluirii sau accesului autorizat, în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală, se arată în comunicatul de presă.

Sancţiunea a fost dată Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov după ce, în urmă cu o zi, zeci de documente şi formulare care conţineau date personale ale unor cetăţeni sau societăţi comerciale, au fost aruncate la tomberoanele aflate lângă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Directorul executiv al instituţiei Lucian Voinescu a declarat pentru AGERPRES că este vorba despre un incident minor care a fost rezolvat. ‘Acest incident a fost rezolvat şi lucrurile s-au stins. Este vorba despre nişte ciorne aruncate la tomberon pentru că documente cu ştampilă nu aveau cum să iasă din instituţie. Nu am contabilizat de unde au provenit documentele, dar nu putem spune că s-a pus în pericol CNP-ul cuiva. Nici vorbă de aşa ceva. Dacă se va dovedi că au fost aruncate de către persoane din instituţia noastră, se vor aplica sancţiuni. S-au luat măsuri în acest sens şi s-au stabilit reguli suplimentare de securitate, în sensul că nu mai pleacă niciun fel de hârtie din instituţie’, a subliniat Lucian Voinescu.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov, are în subordine judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu, Mureş, Alba.

Te-ar mai putea interesa și
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre cele nouă loturi de autostradă, şapte au fost date către firme din România
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre ...
Şapte din nouă loturi de autostradă, finanţate cu bani din Programul SAFE, au fost atribuite către firme din România, a scris ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, pe......
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea regulilor de azil
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea ...
Guvernul britanic vrea să permită anumitor companii şi organizaţii să sponsorizeze primirea de refugiaţi în Regatul ...
Ilie Bolojan: Execuţia bugetară pe primele 5 luni arată că deficitul bugetar al României a scăzut cu peste 40% în 2026. Suntem pe drumul cel bun
Ilie Bolojan: Execuţia bugetară pe primele 5 luni arată că deficitul bugetar al României a scăzut cu peste 40% în ...
Premierul interimar Ilie Bolojan precizează că execuţia bugetară pe primele 5 luni arată că deficitul bugetar al României ...
Cod roșu de caniculă. Ministerul Sănătății cere activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale
Cod roșu de caniculă. Ministerul Sănătății cere activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale
Ministerul Sănătăţii solicită sâmbătă activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate ...