Autostrada Ploiești – Brașov: CNIR a început să-i calculeze penalități proiectantului Consitrans

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a început să-i calculeze penalități proiectantului Autostrăzii A3 Ploiești - Brașov, singurul contract pe care noua companie de autostrăzi nu a reușit să-l deblocheze, potrivit lui Gabriel Budescu, directorul general al CNIR.
Anemona Andone - D, 18 ian. 2026, 15:15
Autostrada Ploiești - Brașov: CNIR a început să-i calculeze penalități proiectantului Consitrans

„Ploiești – Brașov este din păcate singurul contract pe care nu am reușit să-l deblocăm, cu toată disponibilitatea nostră, cu toate eforturile echipei. Nu aceeași disponibilitate a venit și din partea proiectantului, motiv pentru care colegii mei s-au apucat să calculeze penalități și vom aplica clauzele contractuale”, a declarat Gabriel Budescu duminică la Radio România Actualități.

Șeful CNIR a explicat că divergențele au fost pe cantitățile de studii geotehnice, de metri liniari forați.

„Noi am acceptat că contractul prevede undeva la o treime din necesarul de a fi forat, însă proiectantul dorește să execute în zonele cele mai facile și nu maximizăm nici măcar ceea ce poate fi executat. Or, noi nu putem accepta să facem niște studii doar de dragul de-a le face și când terminăm studiul de fezabilitate să constatăm că iarăși nu avem informația suficientă pentru a merge mai departe cu acest proiect”, a continuat Budescu.

Ploiești – Brașov, cea mai complicată autostradă?

Întrebat dacă proiectul autostrăzii prin Valea Prahovei reprezintă cel mai complicat segment de autostradă de construit din punct de vedere tehnic, Budescu a răspuns că nu.

„Nu este cel mai complicat. Și A8 este complicat, sunt lucrări de mare anvergură, și pe Drobeta – Lugoj vor fi lucrări foarte complicate. Orice trecere a unui lanț montan este complicată”, a adăugat șeful CNIR.

La finele anului trecut, Asociația Construim România a prezentat un clasament al celor mai mari nerealizări în materie de infrastructură rutieră. Pe primul loc este situată autostrada din Valea Prahovei, probabil cel mai mare eșec al guvernărilor post-decembriste.

„Premiul I pentru cea mai mare nerealizare a anului 2025 este atribuit autostrăzii A3 pe Valea Prahovei. Este unanim recunoscut faptul că un astfel de proiect nu poate fi realizat într-un interval scurt de timp, însă în anul 2025 nu au fost înregistrate progrese concrete pe sectorul A3 Ploiești – Brașov. Traseul a fost stabilit încă din 2023, însă ulterior a intervenit un blocaj în etapa de proiectare”, au spus cei de la Construim România.

Aceștia au mai spus că este necesară rezilierea contractului cu Consitrans, fie pe cale amiabilă, cu plata unei despăgubiri, fie unilateral, cu asumarea riscului unor despăgubiri stabilite în instanță.

ECONOMICA.NET a relatat despre riscul rezilierii acestui contract încă din toamna anului 2024.

„Menținerea situației actuale generează pierderi semnificative de timp pentru utilizatori și costuri economice ridicate pentru operatorii economici, care depășesc potențialele despăgubiri rezultate din reziliere”, au avertizat și reprezentanții Asociației Construim România.

Aceștia au mai propus ca, ulterior rezilierii, proiectarea și execuția să fie scoase la licitație, inclusiv realizarea studiilor geotehnice, așa cum s-a procedat deja pe autostrăzile A1 și A8 în zonele montane. În acest context, sectorul Sinaia Sud – Predeal Sud ar trebui tratat cu prioritate, întrucât reprezintă principala sursă a congestiei de trafic pe traseul actual.

brasov

Penalizări pentru proiectantul A3 Ploiești – Brașov se anunțau încă de acum doi ani, de pe vremea când acest contract era gestionat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Nu este clar dacă s-a ajuns până la aplicarea lor, contractul fiind transferat ulterior Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic al Autostrăzii Ploiești – Brașov a fost demarat în 2021, iar data finalizării proiectării era inițial 11 septembrie 2024. Termenul de finalizare fusese prelungit între timp până pe 7 ianuarie 2026, conform actului adițional nr. 4.

Rămâne de văzut dacă și cum va fi deblocat proiectul A3 Ploiești – Brașov.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat „Ordonanța trenuleț” la propunerea Ministerului Finanțelor. Sunt alocați bani pentru sprijinirea localităților pe perioada iernii, pentru plata de facturi restante, se elimină taxa Temu și se amână introducerea codului QR pe bonul fiscal
Guvernul a adoptat „Ordonanța trenuleț” la propunerea Ministerului Finanțelor. Sunt alocați bani pentru sprijinirea ...
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, setul de măsuri pentru sprijinirea pregătirii localităţilor pentru iarnă, finanţarea serviciilor esenţiale, continuarea......
Trei din zece români vor atât asigurarea obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință – sondaj IRES
Trei din zece români vor atât asigurarea obligatorie, cât și una facultativă pentru locuință – sondaj IRES
Trei din zece români declară că intenționează să încheie, în următorul an, atât asigurarea obligatorie pentru locuință, ...
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediţie Fidelis din acest an, cu dobânzi ...
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva generală dacă nu i se îndeplinea această revendicare
Guvernul a aprobat majorarea cu 6,5% a salariilor angajaților de la Oil Terminal. Sindicatul companiei amenințase cu greva ...
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, majorarea salariilor angajaţilor de la Oil Terminal cu 6,5%, a anunţat purtătorul ...