Cifre care te pun pe gânduri. Românii se tem tot mai mult de viitor. Ce măsuri sunt pregătiți să ia pentru a evita sărăcia

Românii își propun să aibă o atitudine prudentă în ceea ce privește gestionarea bugetului în 2026, mai prudentă decât în alți ani, cel mai probabil, pe fondul dificultăților economice prin care trece țara și, de altfel, aproape întreaga lume. Unul din trei români vrea să pună bani deoparte în 2026, în timp ce jumătate declară că vor cheltui mai puțin.
Ion Dobreanu - S, 24 ian. 2026, 14:12
Cifre care te pun pe gânduri. Românii se tem tot mai mult de viitor. Ce măsuri sunt pregătiți să ia pentru a evita sărăcia

La începutul anului, românii au așteptări prudente în ceea ce privește evoluția situației lor financiare. Conform unui studiu realizat de Raiffeisen Bank în parteneriat cu Appinio, peste jumătate (53%) dintre respondenți vor să își gestioneze mai atent cheltuielile în acest an, iar peste 30% își propun să înceapă să economisească.

Ca răspuns la evoluțiile economice, 43% dintre români vizează creșterea veniturilor personale în 2026, iar 1 din 3 români care economisesc deja își propun să-și crească economiile cu 10–20% față de anul trecut.

Mai mulți oameni vor să economisească

Rezultatele arată că românii își mențin o atitudine prudentă și echilibrată în privința economiilor personale în 2026. Un procent semnificativ (40%) declară că vor economisi mai mult comparativ cu anul trecut, 30% estimează că vor păstra același nivel de economisire, în timp ce 16% anticipează o reducere semnificativă a economiilor. Aceste cifre confirmă tendința generală de consolidare a unei discipline financiare personale într-o perioadă economică incertă.

Ce investiții financiare preferă românii

În ceea ce privește produsele de investiții – acțiuni, obligațiuni sau titluri de stat – atitudinea românilor în 2026 este una rezervată, dar stabilă. Cea mai mare parte a respondenților (36%) declară că își vor menține același nivel de investiție ca în 2025, în timp ce aproximativ 29% intenționează să investească mai mult. Datele indică, astfel, o polarizare a comportamentului investițional, în care o parte a populației continuă să exploreze soluții de diversificare financiară, în timp ce alții aleg o abordare mai precaută.

Inflația, principala provocare în 2026

Creșterea prețurilor rămâne principala provocare pentru 58% dintre români. În acest context, 17% dintre respondenți consideră că le va fi greu să economisească, iar 12% sunt îngrijorați de stabilitatea locului de muncă.

Rolul băncilor în atingerea obiectivelor financiare

Pentru peste 75% dintre români, serviciile bancare reprezintă un sprijin real în atingerea obiectivelor financiare, confirmând rolul tot mai important al băncilor ca parteneri în planificarea și gestionarea finanțelor personale.

În ciuda contextului economic incert, aproape jumătate dintre români (45%) se declară optimiști și se așteaptă ca 2026 să fie un an mai bun pe plan financiar. În același timp, aproximativ 1 din 4 români (24%) anticipează un an similar cu 2025, iar 12% consideră că le va fi mult mai greu să își atingă obiectivele financiare în noul an.

Cercetarea privind rezoluțiile românilor pentru 2026 face parte din seria Despre Bani 1:1, derulată de Raiffeisen Bank România. Studiul a fost realizat în colaborare cu Appinio, prin metoda CAWI, pe un eșantion de 800 de persoane cu vârste între 18 și 65 de ani, reprezentativ la nivel național, în luna ianuarie 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Palantir îşi majorează estimările, după un trimestru cu rezultate financiare spectaculoase; acţiunile au urcat luni cu 8%
Palantir îşi majorează estimările, după un trimestru cu rezultate financiare spectaculoase; acţiunile au urcat luni ...
Compania americană de software Palantir a raportat rezultate financiare peste estimările analiştilor în trimestrul al doilea şi şi-a majorat prognoza pentru întregul an, după o accelerare......
„Consiliul de Pace” al lui Trump linişteşte Israelul după îngrijorările sale legate de planul pentru Gaza: armata americană nu se retrage
„Consiliul de Pace” al lui Trump linişteşte Israelul după îngrijorările sale legate de planul pentru Gaza: ...
"Consiliul de Pace" al preşedintelui american Donald Trump, însărcinat cu implementarea celei de-a doua faze a planului ...
Centrul Medical Unirea a avut afaceri de 1,68 miliarde lei în anul în care a fost vândută celui mai mare furnizor de servicii medicale private din Finlanda
Centrul Medical Unirea a avut afaceri de 1,68 miliarde lei în anul în care a fost vândută celui mai mare furnizor de ...
Centrul Medical Unirea, cea mai mare firmă dintre cele prin care operează reţeaua privată de sănătate Regina Maria, ...
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an de contracție. Indicele PMI BCR a crescut ușor, stimulat de majorarea cererilor de pe piața internă
Industria auto a scăzut cu 10% în primele 5 luni. Per total, industria românească se îndreaptă către al patrulea an ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier din România, elaborat de BCR, a intrat în zona de expansiune pentru prima dată ...