Un portret al primului președinte american George Washington, care a inspirat designul bancnotei de 1 dolar, a fost vândut la licitație

Un portret al fostului preşedinte american George Washington (1789-1797), realizat de renumitul pictor Gilbert Stuart, care a inspirat designul bancnotei de un dolar, a fost vândut vineri cu 2,8 milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa de licitaţii Christie's din New York, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 20:21
Un portret al primului președinte american George Washington, care a inspirat designul bancnotei de 1 dolar, a fost vândut la licitație

Pictura în ulei, în care primul preşedinte american poartă o cămaşă cu volane şi apare privind către pictor cu o expresie serioasă, a depăşit preţul estimat (între o jumătate de milion şi un milion de dolari) după un război febril al ofertelor, care s-a încheiat în aplauzele şi uralele publicului.

Lucrarea a captat atenţia presei întrucât a fost modelul ales din cele peste o sută de portrete ale lui Stuart pentru imaginea lui Washington inscripţionată pe bancnota de un dolar.

La evaluarea peste aşteptări a valorii picturii a contribuit şi faptul că fostul preşedinte James Madison i-a comandat lucrarea lui Stuart în anul 1804, în timp ce ocupa postul de secretar de stat în administraţia preşedintelui Thomas Jefferson. Acest lucru a avut un impact major şi a atras atenţia potenţialilor cumpărători, spune Marta Willoughby, consultantă a casei de licitaţii Christie’s.

Potrivit prezentării realizate de casa de licitaţii, emblematica pictură ilustrează respectul manifestat faţă de preşedintele George Washington de către aceia care l-au cunoscut mai bine şi reprezintă de asemenea o dovadă a virtuozităţii lui Stuart, unul dintre cei mai importanţi pictori portretişti ai timpului său.

Gilbert Stuart, care de-a lungul carierei sale i-a pictat pe primii şase preşedinţi ai SUA, este cel mai bine cunoscut pentru „Portretul Athenaeum”, un portret neterminat al lui George Washington datând din anul 1796.

Tabloul scos la licitaţie vineri, deţinut anterior de Universitatea Clarkson (Potsdam, New York), a fost vândut împreună cu alte 43 de lucrări ce ilustrează istoria SUA, în cadrul licitaţiei „America la 250”, respectiv a 250-a aniversare a independenţei Statelor Unite.

Pe lângă portretul lui George Washington, la aceeaşi licitaţie au mai ieşit în mod special în evidenţă o copie a celui de-al doilea proiect tipărit al Constituţiei SUA, care s-a vândut cu 7,3 milioane de dolari, precum şi o copie a Declaraţiei de Independenţă, vândută acum cu 5,6 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
DeepSeek suspendă procesul de atragere a unor fonduri de circa 10 miliarde de yuani
Startup-ul de inteligență artificială DeepSeek a notificat potențialii investitori de pe piața de capital cu privire la suspendarea temporară a celei de-a doua runde de finanțare....
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Ce se va întâmpla cu prețul cafelei
Producția mondială de cafea pentru sezonul 2026/27 este estimată să crească până la un nivel record, cu impact asupra ...
Anthropic, dezvoltatorul Claude, reduce la jumătate costurile pentru AI cu noul Opus 5
Anthropic, dezvoltatorul Claude, reduce la jumătate costurile pentru AI cu noul Opus 5
Sectorul tehnologic din Silicon Valley este forțat să își modifice strategiile de monetizare pe fondul unei rezistențe ...
BVB, plus de 18,05 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
BVB, plus de 18,05 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Datele publicate de BVB arată că Bursa de la Bucureşti a câştigat în această săptămână 18,05 miliarde de lei la ...