Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani

Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede instituirea, pe o perioadă de trei ani, a unei scheme de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de lapte ecologic certificat, provenit de la speciile de bovine, bubaline, ovine, caprine. Valoarea sprijinului financiar este de 2 lei/litru şi nu poate depăşi 50.000 euro pe beneficiar pe întreaga perioadă, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 oct. 2026, 21:53
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani

S-au înregistrat 89 voturi pentru şi 15 abţineri.

Propunerea legislativă aprobă în acest sens schema de „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de lapte ecologic certificat”.

„Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României, pentru susţinerea producţiei de lapte ecologic certificat, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pe o perioadă de 3 ani şi nu poate depăşi plafonul maxim de minimis aplicabil unei întreprinderi unice”, prevede actul normativ.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii de eligibilitate printre care să deţină exploataţii de animale înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, în conformitate cu legislaţia în vigoare; să deţină efective de animale de la care se obţine lapte înregistrat în sistemul de agricultură ecologică; să deţină pentru laptele produs certificat/document justificativ ecologic, emis de un organism de control aprobat pentru activitatea de producţie de agricultură ecologică şi pentru produsul eligibil; să producă şi să valorifice laptele ecologic certificat prin forme care să permită verificarea trasabilităţii şi a cantităţilor eligibile.

Laptele ecologic certificat aflat în perioada de conversie nu este eligibil pentru ajutorul de minimis, cu excepţia cazului în care legislaţia europeană şi certificatul emis de organismul de control permit comercializarea acestuia ca produs ecologic.

Ajutorul de minimis se acordă pentru laptele ecologic provenit de la speciile de bovine, bubaline, ovine şi/sau caprine crescute în sistem de agricultură ecologică certificată. Valoarea sprijinului financiar acordat prin schema de ajutor de minimis se exprimă sub forma unei subvenţii şi va fi de 2 lei/litru de lapte ecologic certificat eligibil.

„Valoarea totală a ajutorului de minimis acordat unui beneficiar nu poate depăşi suma de 50.000 euro pe durata oricărei perioade de 3 ani”, mai prevede proiectul.

De asemenea, în cazul în care valoarea totală a cererilor eligibile depăşeste plafonul bugetar anual aprobat pentru schema de minimis, cuantumul ajutorului se reduce proporţional pentru toţi beneficiarii.

Sumele reprezentând ajutoarele de minimis se plătesc beneficiarilor în două tranşe pe an. Resursele financiare necesare aplicării schemei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaţilor este decizională.

Te-ar mai putea interesa și
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a tras luni un semnal de alarmă în legătură cu riscul de ''epurare etnică'' la Hebron, în sudul Cisiordaniei, unde armata israeliană a lansat o......
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei pentru eliminarea restricțiilor de viteză
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei ...
CFR Infrastructură Brașov a lansat la licitație lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe intervalul de ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor ...
(VIDEO) Retea de sabotaj coordonată de Rusia în România. Doi bieloruși și un ucrainean sunt implicați în incidentul de la fabrica de arme Carfil din Brașov, anunță SRI
(VIDEO) Retea de sabotaj coordonată de Rusia în România. Doi bieloruși și un ucrainean sunt implicați în incidentul ...
DIICOT și Serviciul Român de Informații au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni ...