România, pe primul loc în privinţa gradului de dezvoltare a profesiei de practician în insolvenţă

România este pe primul loc în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare a profesiei de practician în insolvenţă dintre cele 27 de ţări evaluate într-un studiu comparativ al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Economica.net - mar, 11 nov. 2014, 17:05
România, pe primul loc în privinţa gradului de dezvoltare a profesiei de practician în insolvenţă

Zilele trecute, BERD a găzduit, la Londra, Conferinţa de lansare a raportului de evaluare elaborat pe parcursul a doi ani de studii comparative şi analize a legislaţiei insolvenţei privind reglementarea profesiei de practician în insolvenţă în 27 de ţări în care care BERD acordă asistenţă, conform unui comunicat al Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI).

La această conferinţă au participat personalităţi în domeniu, reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor publice şi reprezentanţi ai mediului academic din ţările evaluate, inclusiv România.

Unul dintre momentele cheie ale conferinţei a fost prezentarea, de către reprezentanţi ai BERD, precum şi ai Băncii Mondiale şi ai FMI, a rezultatelor acestor evaluări, care au analizat rolul practicianului în insolvenţă precum şi al instanţelor de specialitate în finalizarea cu succes a procedurilor de insolvenţă şi de prevenire a insolvenţei. Totodată, în cadrul lucrărilor conferinţei, oficialii BERD au făcut publice rezultatele evaluării comparative efectuate în perioada 2013-2014 în cele 27 de ţări evaluate.

Potrivit acestui studiu, România a obţinut cel mai mare procentaj, pe toate categoriile analizate, respectiv: licenţierea şi înregistrarea formelor de exercitare a profesiei (100%), modalităţile de reglementare, supervizare şi disciplină (94%), formare profesională iniţială şi continuă (95%), sistemul de desemnare a practicianului în cadrul procedurilor (100%), calitatea şi etica profesională (81%), competenţele şi atribuţiile legale (83%) şi sistemul de remunerare (81%).

Acest procentaj plasează România pe primul loc în ceea ce priveşte gradul de dezvoltare a profesiei de practician în insolvenţă în rândul ţărilor evaluate, devansând, astfel, ţări precum Polonia, Ungaria, Croaţia, Rusia, Lituania, Estonia, Letonia, Slovacia, Slovenia etc.

Realizatorii studiului au apreciat că România a dezvoltat un cadru juridic solid şi funcţional pentru profesia de practician în insolvenţă, acoperind elementele cheie ale profesiei. Mici recomandări care ar putea îmbunătăţi şi mai mult performanţa şi dezvoltarea profesiei de practician în insolvenţă includ introducerea de criterii profesionale pentru desemnarea practicianului în insolvenţă de către instanţă, încurajarea procedurilor de prevenire a insolvenţei precum şi îndrumări cu privire la modul de gestionare a averii debitorului şi valorificarea eficientă a activelor în procedură, se arată în raportul de ţară al BERD.

‘Este un rezultat onorant pentru România, de recunoaştere a eforturilor tuturor părţilor implicate în procedura insolvenţei, de a reglementa această profesie, de a asigura formarea profesională continuă a practicienilor şi nu în ultimul rând, de recunoaştere, la un nivel atât de înalt, a conţinutului noului act normativ în materia insolvenţei- un factor extrem de important pentru mediul economic şi financiar. Faptul că avem o lege modernă şi echilibrată, precum şi o tradiţie de peste 15 ani în gestionarea procedurilor de insolvenţă, ne-a propulsat pe primul loc în topul BERD dar, totodată, ne obligă să confirmăm şi în activitatea practică, printr-o conduită adecvată, standardele recunoscute ale cadrului legislativ’, a declarat Simona Miloş – preşedinte al Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi reprezentantul delegaţiei României la seminarul BERD.

Înfiinţat în decembrie 2012, Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) este organizat şi funcţionează sub autoritatea Adunării Reprezentanţilor Permanenţi ai Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) şi Consiliului Naţional de Conducere al Uniunii.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...