Bogdan Ivan: Vom avea un preț reglementat la producătorii de gaze naturale, la fel și pe tot lanțul de transport, distribuţie, furnizare

Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu vor depăşi nivelul maxim actual, deoarece va fi introdus un mecanism transparent, prin care va exista un preţ reglementat la producători şi pe tot lanţul de transport, distribuţie şi furnizare, a declarat miercuri ministrul Energiei, Bogdan Ivan, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 feb. 2026, 17:29
Bogdan Ivan: Vom avea un preț reglementat la producătorii de gaze naturale, la fel și pe tot lanțul de transport, distribuţie, furnizare

„Vorbim despre un mecanism transparent, clar, prin care avem un preţ reglementat la producători, urmând ca pe tot lanţul de transport, distribuţie, furnizare, să avem, de asemenea, tarife clare şi reglementate. În această formulă, preţurile finale la consumatorul casnic nu vor depăşi maximul actual. Asta este foarte clar pentru toată lumea, pentru că ne interesează, ca şi Guvern, să nu mai avem din nou aceeaşi experienţă care a cauzat panică ]n rândul oamenilor (…) în momentul în care s-a eliminat plafonarea la energie electrică”, a spus Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic.

El a subliniat că de această dată este vorba despre un mecanism „care nu se numeşte plafonare la preţul final”, ci de unul prin care pe tot lanţul de producţie, transport, distribuţie, furnizare, există tarife reglementate.

„În această formă păstrăm preţul gazelor şi chiar îl ducem în jos în etapa următoare”, a punctat Bogdan Ivan.

Ministerul Energiei a publicat, marţi seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru continuarea protejării consumatorilor casnici de gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027, şi trecerea treptată la o piaţă liberalizată de gaze naturale pentru aceştia, ale cărei prevederi ar urma să intre în vigoare la data de 1 aprilie 2026.

Conform proiectului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale clienţilor casnici, precum şi producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, se stabileşte de către fiecare furnizor ca sumă a patru componente, respectiv componenta de achiziţie (stabilită printr-o nouă formulă inclusă în ordonanţă), componenta de furnizare (15 lei/MWh), componenta reprezentată de tarifele reglementate/stabilite conform reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi componenta reprezentată de TVA şi accize.

Astfel, pentru clienţii menţionaţi, cu excepţia celor preluaţi în regim de ultimă instanţă, preţul final facturat de către fiecare furnizor de gaze naturale este valoarea minimă dintre preţul contractual şi preţul final calculat de furnizori pe baza celor patru componente.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să livreze, cu preţul de 110 lei/MWh (faţă de 120 lei/MWh în prezent), cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă către furnizori şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei care au optat pentru achiziţia gazelor naturale direct de la producător.

Te-ar mai putea interesa și
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate de inundații în primele 9 luni din 2026, de 8,6 milioane de lei
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate ...
În primele nouă luni ale anului 2026, valoarea pagubelor produse de inundații asupra locuințelor clienților UNIQA din România a fost cu peste 50% mai mare decât în perioada similară din......
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală a reţelei sale de clinici Sfânta Maria
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală ...
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul ...
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru ...
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...