Nicușor Dan, la Consiliul pentru Pace: Toată lumea îşi doreşte pace, stabilitate şi prosperitate în Gaza. Puteți conta pe noi

Toată lumea îşi doreşte pace, stabilitate şi prosperitate în Gaza, însă întrebarea este cum putem acţiona în acest sens, a declarat joi preşedintele Nicuşor Dan, în intervenţia sa de la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, desfăşurată la Washington.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 19:37
Nicușor Dan, la Consiliul pentru Pace: Toată lumea îşi doreşte pace, stabilitate şi prosperitate în Gaza. Puteți conta pe noi

România este prezentă la Consiliu în calitate de observator.

Preşedintele a afirmat că planul de pace pentru Gaza realizat de preşedintele Donald Trump este unul „exhaustiv şi stabil”.

„Cred că toată lumea îşi doreşte pace, stabilitate şi prosperitate în Gaza, dar întrebarea este cum să acţionăm în acest sens şi de aceea acest format este important”, a arătat şeful statului.

Nicuşor Dan a explicat că, din punct de vedere umanitar, România poate creşte numărul zborurilor de evacuare a copiilor bolnavi din Fâşia Gaza, pentru ca aceştia să fie trataţi în spitalele din România, lucru care deja s-a întâmplat.

„Putem face asta pentru 1.000 de copii şi pentru 4.000 de membri de familie”, a adăugat el.

De asemenea, Nicuşor Dan a subliniat că România are o bună expertiză în gestionarea situaţiilor de urgenţă. „Putem ajuta la reconstruirea acestui sistem, putem dona echipament”, a arătat şeful statului.

Totodată, Nicuşor Dan a menţionat că statul român oferă burse pentru studenţi palestinieni, poate extinde programul şi poate contribui la reconstrucţia şcolilor din Gaza.

„De asemenea, avem expertiză, putem reconstrui instituţiile precum Poliţia, instituţiile din sistemul de Justiţie, din Administraţia Publică. Am mai făcut acest lucru în alte părţi ale lumii, aşa că avem expertiză, putem contribui cu experţi, cu traineri şi avem în mod tradiţional relaţii bune cu poporul evreu şi cu poporul palestinian, lucru folositor. Deci puteţi conta pe noi”, a conchis şeful statului.

La începutul evenimentului, preşedintele Donald Trump a numit fiecare lider prezent la Consiliul pentru Pace. El l-a prezentat pe Nicuşor Dan drept „premierul României” şi a spus că românii sunt „un popor minunat”.

„Un popor minunat, fantastic, aşa cum şi dumneavoastră sunteţi fantastic. Mulţi români vin şi lucrează în această ţară, ne ajută aici (SUA – n.r.), după cum ştiţi, şi sunt oameni serioşi”, a arătat Donald Trump.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală a reţelei sale de clinici Sfânta Maria
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală ...
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul Medlife, într-un dosar privind protejarea identității sale vizuale......
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru ...
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...