Acordarea tichetelor de energie pentru consumatorii vulnerabili a fost prelungită până la 31 decembrie 2026

Acordarea tichetelor electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili a fost prelungită până la 31 decembrie 2026, iar până în prezent au fost efectuate plăţi de aproximativ 197,6 milioane de lei pentru un număr mediu de peste 714.000 de beneficiari eligibili, potrivit unui comunicat al Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 18:49
Acordarea tichetelor de energie pentru consumatorii vulnerabili a fost prelungită până la 31 decembrie 2026

Conform datelor instituţiei, în aplicaţia EPIDS (Evidenţa şi Plata Indemnizaţiilor şi Drepturilor Sociale, n.r.) au fost înregistrate peste un milion de cereri, dintre care aproximativ 725.000 au fost declarate eligibile, iar plăţile efectuate au totalizat aproape 198 de milioane de lei.

„Sprijinul acordat prin OUG nr. 35/2025 pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la finalul anului 2026, oferind stabilitate şi predictibilitate pentru persoanele şi familiile cu venituri reduse. Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025”, se mai precizează în comunicat.

Conform sursei citate, datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile.

„De la debutul măsurii de sprijin şi până la ultima plată efectuată, în luna februarie 2026 pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2026, ANPIS a realizat plăţi în valoare totală de aproximativ 197,6 milioane lei pentru un număr mediu de 714.082 de beneficiari eligibili la nivel naţional”, susţin reprezentanţii instituţiei.

Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat, se mai arată în document.

În contextul prelungirii perioadei de aplicare a măsurii până la 31 decembrie 2026, ANPIS încurajează cetăţenii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate să depună cereri prin aplicaţia EPIDS, fie online, fie prin intermediul oficiilor poştale sau al primăriilor.

Astfel, solicitanţii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită completării cererii în aplicaţia EPIDS, în special în ceea ce priveşte corectitudinea datelor de identificare (nume, prenume, CNP, precum şi valabilitatea actului de identitate) şi a datelor aferente locului de consum.

„Precizăm că veniturile înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi la Casa Naţională de Pensii Publice nu se completează în cerere, acestea fiind verificate automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziţie de către cele două instituţii. Totodată, menţionăm că, după transmiterea cererii în aplicaţie, aceasta nu mai poate fi modificată. În situaţia identificării unor erori, este necesară anularea cererii iniţiale şi depunerea unei noi solicitări cu datele corecte”, notează instituţia.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
O ameninţare cu bombă a perturbat temporar circulaţia trenurilor în gara Calais din nordul Franţei joi dimineaţă, afectând atât călătoriile interne, cât şi pe cele internaţionale,......
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania este complet funcțională, inclusiv fluxurile pentru înregistrarea angajatorului, autorizarea angajatorului ...
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală (declaraţie Luca Niculescu)
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală ...
Premierul Luca Niculescu a anunţat că Guvernul va stabili în şedinţa de joi calendarul pentru lansarea etapizată a ...
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate de inundații în primele 9 luni din 2026, de 8,6 milioane de lei
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate ...
În primele nouă luni ale anului 2026, valoarea pagubelor produse de inundații asupra locuințelor clienților UNIQA din ...