Peste 200 de animale au fost găsite moarte la ferma de bizoni și cerbi din Recea Cristur, județul Cluj. Procurorii au deschis un dosar în rem

Un număr de 214 cadavre de bizoni, bivoli, cerbi și căprioare, aflate în descompunere, au fost găsite la o fermă de pe teritoriul comunei Recea Cristur, au anunțat, joi, autoritățile clujene, într-o conferință de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 21 feb. 2026, 09:41
Peste 200 de animale au fost găsite moarte la ferma de bizoni și cerbi din Recea Cristur, județul Cluj. Procurorii au deschis un dosar în rem

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a declarat că la ferma respectivă au fost declanșate controale de către mai multe instituții ale statului.

”Au fost descoperite 214 cadavre de animale poziționate pe terenul fermei Recea Cristur: 74 de bizoni, 98 de cerbi și căprioare și 42 de bivoli, aflate în diferite stadii de descompunere, plus resturi de animale moarte. Joi a avut loc o ședință a Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB), iar prima măsură în cazul celor 214 cadavre, aflate acolo de luni de zile, este neutralizarea lor prin îngropare, conform procedurilor stabilite de DSVSA și instituțiile europene”, a declarat prefectul Maria Forna, în conferința de presă.

Aceasta a prezentat cazul unui cerb aflat în agonie, iar veterinarul i-a aplicat o perfuzie și a fost dus la USAMV, unde a murit, iar în urma analizelor s-a constatat că avea în corp viermi și paraziți. De asemenea, pe cursul unui pârâu au fost descoperiți bizoni morți, ceea ce înseamnă că și apa ar putea fi infectată.

Totodată, au fost identificate și animale vii la fermă, astfel încât în perioada următoare fie terenul actual trebuie să fie structurat pe țarcuri pentru că toate speciile trăiesc într-un țarc comun, fie animalele să fie relocate pe un fond de vânătoare din apropiere.

”Vom trata situația cu maximă responsabilitate, pentru ca vinovații să fie trași la răspundere”, a mai spus prefectul Maria Forna, care a menționat că administratorul fermei și proprietarii, un cetățean german și unul austriac, nu au fost prezenți la controalele desfășurate, deși au fost înștiințați.

Un dosar penal a fost deschis

Prefectura Cluj a anunţat, vineri, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal în rem în cazul morţii celor 214 animale: bizoni, bivoli, cerbi şi căprioare, la o fermă din Recea Cristur.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, respectiv furt calificat, îngroparea oricărui tip de deşeu, substanţă sau obiect, abandonarea, aruncarea şi/sau ascunderea deşeurilor, precum şi uciderea cu intenţie a animalelor. Urmărirea penală se desfăşoară în acest moment in rem”, se arată într-o informare trimisă de Prefectura Cluj.

Potrivit sursei citate, la nivelul Instituţiei Prefectului a fost constituită luni, 16 februarie, o comisie mixtă de control, formată din reprezentanţi ai autorităţilor cu atribuţii în domeniul sanitar-veterinar, al protecţiei mediului, gospodăririi apelor şi ordinii publice.

„În urma controalelor efectuate în perioada 16-18 februarie 2026, pe terenul exploataţiei din Recea-Cristur, având o suprafaţă de 450 hectare, au fost identificare 214 cadavre de animale, respectiv 74 bizoni, 42 bivoli, 98 cerbi şi căprioare (cervide), toate în diferite stadii de descompunere. Totodată, au fost identificate animale vii aflate într-o stare precară din punct de vedere al sănătăţii, existând suspiciuni privind neasigurarea condiţiilor minime de furajare şi asistenţă sanitar-veterinară. Controlul sanitar-veterinar a relevat că animalele nu erau furajate corespunzător şi că nu au beneficiat de medicaţie şi vaccinări necesare în ultimii ani. Ferma nu mai avea contract cu un medic veterinar începând cu data de 1 februarie 2026. Conform raportului naţional al exploataţiilor de la ANSVSA, societăţile care administrează ferma de la Recea Cristur deţineau în 2025 un număr de 524 de capete de animale”, mai arată Prefectura Cluj.

Pentru limitarea riscurilor de natură sanitară şi de mediu, prefectul judeţului Cluj a convocat Centrul Local pentru Combaterea Bolilor, care a dispus măsuri urgente privind neutralizarea cadavrelor de animale conform procedurilor sanitare, prin metoda de ecarisare alternativă (îngropare controlată); prevenirea contaminării surselor de apă din proximitatea exploataţiei, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj; evaluarea stării de sănătate a animalelor rămase în viaţă şi repartizarea acestora în ţarcuri, pe specii, cu sprijinul DSVSA, a Colegiului Medicilor Veterinari şi al USAMV Cluj-Napoca.

Totodată, APIA Cluj şi ANZ Cluj efectuează controale la ferma de animale pe tematica privind subvenţiile încasate de societăţile care administrează ferma.

De asemenea, ITM Cluj organizează controale cu privire la respectarea legislaţiei privind personalul angajat şi condiţiile de muncă.

„Astăzi, 20 februarie, o echipă formată din reprezentanţi ai instituţiilor publice, împreună cu medici veterinari, cu reprezentanţi ai USAMV Cluj, criminalişti şi poliţişti, au continuat cercetările la faţa locului, unul dintre scopuri fiind identificarea cauzelor care au dus la decesul animalelor. Instituţiile implicate continuă acţiunile de control şi intervenţie în regim permanent, iar evoluţia situaţiei va fi comunicată transparent, în funcţie de concluziile verificărilor aflate în desfăşurare”, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Vladimir Putin a promulgat legea care permite FSB-ului să întrerupă serviciile de telefnie mobilă pentru ruși
Vladimir Putin a promulgat legea care permite FSB-ului să întrerupă serviciile de telefnie mobilă pentru ruși
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă o lege care obligă operatorii de telefonie mobilă să-şi întrerupă serviciile către abonaţi la cererea Serviciului de Securitate al......
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările sale de la această deplasare
Cancelarul Friedrich Merz va vizita China săptămâna viitoare, iar industria auto germană anunță care sunt așteptările ...
Industria auto din Germania se aşteaptă ca în timpul vizitei în China cancelarul Friedrich Merz să ceară liberalizarea ...
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Anunț de la Lidl despre oferte și reduceri în magazinele din România
Lidl a fost votat de clienți numărul 1 în România pentru cel mai bun raport calitate–preț la categoria Promoții și ...
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent și personalul este menținut în stare de operativitate
CFR: Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă, infrastrutura feroviară este monitorizată permanent ...
Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. monitorizează ...