Grupul de lobby „Transport şi Mediu” cere Comisiei Europene înăsprirea reglementărilor privind autovehiculele cumpărare de companiile mari

Uniunea Europeană ar trebui să determine companiile să includă mai multe vehicule prietenoase cu mediul în flotele lor corporative, şi să excludă din cote vehiculele cu emisii scăzute şi hibride plug-in, se arată într-un document dat publicităţii luni de grupul de lobby "Transport şi Mediu" (T&E), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 23 feb. 2026, 17:59
Grupul de lobby

În decembrie, Comisia Europeană a renunţat la a mai solicita producătorilor auto să treacă la vehicule complet electrice în 2035, o măsură emblematică a „Pactului verde”, ca răspuns la criza cu care se confruntă sectorul în Europa.

Producătorii auto vor putea continua să vândă un număr limitat de maşini noi echipate cu motoare cu ardere internă sau hibride după acest termen limită, cu condiţia îndeplinirii mai multor condiţii, inclusiv compensarea emisiilor de CO2 rezultate din aceste flexibilităţi, a clarificat Executivul comunitar.

Regulile actuale ale UE impun ca toate autoturismele şi autoutilitarele noi, începând cu 2035, să aibă emisii zero. Conform propunerii Bruxelles-ului, obiectivul ar urma să se modifice până la o reducere cu 90% a emisiilor de CO2 faţă de nivelurile din 2021, în loc de 100%.

T&E a cerut ca obiectivele care vizează vehiculele cu emisii zero – care includ modelele complet electrice şi cele alimentate cu hidrogen – să reprezinte 69% din flotele corporative până în 2030, de la 45% în actualele estimări, şi să fie excluse vehiculele cu emisii scăzute şi hibride plug-in.

Emisiile reale ale vehiculelor hibride plug-in, care pot fi alimentate cu electricitate sau combustibil, sunt mai ridicate decât valorile arătate de testele autorităţilor de reglementare, în special în condiţiile în care şoferii maşinilor companiilor primesc carduri de combustibil şi nu sunt stimulaţi să încarce bateria în loc să folosească motorul pe combustie.

Cu actuala propunere, se estimează că vânzările către companii de vehiculele hibride plug-in vor creşte cu peste 50% în patru ani.

Uniunea Europeană poate realiza mai mult de jumătate din obiectivul său privind vânzările de vehicule electrice (EV) până în 2030 şi sprijini producătorii auto dacă înăspreşte reglementările privind maşinile cumpărate de marile companii, susţine grupul „Transport şi Mediu”. Acesta consideră că Executivul comunitar ar trebui să continue cu planul de eliminare a subvenţiilor pentru maşinile pe benzină şi motorină cumpărate de companii, şi să limiteze beneficiile fiscale la vehiculele electrice produse în Europa, pentru a-i ajuta pe producătorii auto interni.

„Este în interesul industriei auto europene adoptarea unor reglementări adecvate”, a apreciat Sofie Grande y Rodriguez, director în cadrul T&E.

Organizaţia susţine că actuala propunere a Comisiei ar duce la vânzări suplimentare de 1,2 milioane de vehicule electrice produse în UE în 2030, un nivel insuficient faţă de actualele tendinţe din Belgia, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia şi Suedia. Dar ţinte mai ambiţioase pentru flotele corporative, responsabile pentru 60% din noile maşini şi 90% din noile autoutilitare vândute în blocul comunitar, ar majora această cifră la 1,9 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
O ameninţare cu bombă a perturbat temporar circulaţia trenurilor în gara Calais din nordul Franţei joi dimineaţă, afectând atât călătoriile interne, cât şi pe cele internaţionale,......
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania este complet funcțională, inclusiv fluxurile pentru înregistrarea angajatorului, autorizarea angajatorului ...
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală (declaraţie Luca Niculescu)
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală ...
Premierul Luca Niculescu a anunţat că Guvernul va stabili în şedinţa de joi calendarul pentru lansarea etapizată a ...
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate de inundații în primele 9 luni din 2026, de 8,6 milioane de lei
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate ...
În primele nouă luni ale anului 2026, valoarea pagubelor produse de inundații asupra locuințelor clienților UNIQA din ...