UNESCO îşi va închide biroul din Moscova în a doua parte din 2015

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) îşi va închide biroul din Moscova în cea de-a doua parte a anului 2015, a anunţat marţi ambasadorul Rusiei la acest organism internaţional, Eleonora Mitrofanova, transmite EFE, reluând o ştire de la agenţia oficială RIA Novosti.
Economica.net - mar, 18 nov. 2014, 19:36
UNESCO îşi va închide biroul din Moscova în a doua parte din 2015

‘UNESCO se găseşte în prezent într-o situaţie financiară dificilă şi, din această cauză, a decis să-şi închidă biroul din Moscova’, a spus ea, respingând categoric vreo legătură între această măsură şi actualele tensiuni dintre Rusia şi Occident.

Hotărârea de a reduce progresiv birourile acestui organism al ONU din capitala rusă a fost adoptată de mai mulţi ani, după ce Rusia a devenit stat donator în cadrul UNESCO, a susţinut Eleonora Mitrofanova.

Potrivit ambasadorului, organizaţia lucrează în prezent la extinderea activităţilor Institutului său pentru Tehnologia Informaţiei în Educaţie şi a sugerat că directorul acestuia ar putea reprezenta UNESCO în Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială cu alimente şi biodiversitatea, în timp ce soluţiile dovedite pentru a......
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, ...
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Interpretările fiscale ale chatbot-urilor îți pot pune ANAF pe cap – consultant fiscal. Ce-au pățit doi români
Tot mai mulți români apelează la chatbot-uri pentru întrebări fiscale. Răspunsurile AI, deși sună bine, chiar profesionist, ...