438 de persoane au participat la cursurile de formare profesională organizate de ANOFM în luna ianuarie

Un număr de 438 de persoane au participat la cursurile organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în luna ianuarie a acestuia an, a informat, joi, instituţia, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 26 feb. 2026, 16:26
438 de persoane au participat la cursurile de formare profesională organizate de ANOFM în luna ianuarie

Dintre acestea, 321 sunt şomeri, 70 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie, iar 47 sunt persoane care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În perioada de referinţă au fost organizate 24 programe de formare profesională gratuite, dintre care 14 programe de calificare/recalificare şi 10 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.

Principalele meserii/ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri sunt: lucrător comercial – 144; ajutor bucătar – 30; ospătar (chelner) – 26; maşinist la maşini pentru terasamente ifronist – 25; operator introducere, prelucrare, validare date – 24; agent de securitate – 21; contabil – 14; expert achiziţii publice – 14; inspector din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – 14; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere – 9 etc.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
Alertă cu bombă în Franţa – Circulaţia trenurilor din gara Calais a fost oprită, întârzieri ale curselor Eurostar
O ameninţare cu bombă a perturbat temporar circulaţia trenurilor în gara Calais din nordul Franţei joi dimineaţă, afectând atât călătoriile interne, cât şi pe cele internaţionale,......
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania e deplin funcţională
Platforma WorkinRomania este complet funcțională, inclusiv fluxurile pentru înregistrarea angajatorului, autorizarea angajatorului ...
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală (declaraţie Luca Niculescu)
Portofelul digital în România – RO Wallet. Ce spune Guvernul despre lansarea portofelului de identitate digitală ...
Premierul Luca Niculescu a anunţat că Guvernul va stabili în şedinţa de joi calendarul pentru lansarea etapizată a ...
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate de inundații în primele 9 luni din 2026, de 8,6 milioane de lei
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate ...
În primele nouă luni ale anului 2026, valoarea pagubelor produse de inundații asupra locuințelor clienților UNIQA din ...