Şag, în stare de şoc. Criminalul, înmormântat miercuri

Criminalul de la Şag, judeţul Timiş, care şi-a ucis socrii şi fiul, apoi s-a sinucis, a fost înmormântat miercuri. Tot miercuri a ajuns acasă mama copilului de şapte ani, ucis de propriul tată.
Economica.net - mar, 03 ian. 2012, 12:08

Raportul preliminar al autopsiei copilului de şapte ani, dat marţi publicităţii, arăta că acesta a murit prin asfixiere mecanică.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind aşteptate rapoartele autopsiilor socrilor bărbatului de 29 de ani, precum şi cea în cazul acestuia.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din localitatea Şag, judeţul Timiş, şi-a ucis copilul de şapte ani şi socrii, apoi s-a spânzurat în faţa casei.

Bărbatul a fost găsit, luni, de fratele său, spânzurat în faţa casei, iar în locuinţă au fost găsiţi morţi socrii şi copilul său, poliţiştii stabilind că tânărul i-a ucis pe cei trei, apoi s-a sinucis, el ameninţând de mai multă vreme că va recurge la acest gest.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş Mădălina Mezdrea declara că din primele cercetări poliţiştii au stabilit că bărbatul de 29 de ani şi-a lovit socrii cu un topor. Socrii bărbatului au fost găsiţi într-o cameră a locuinţei, întinşi pe pat, cu feţele acoperite de perne şi cu urme de violenţă, iar copilul într-o altă cameră.

Mezdrea preciza că anchetatorii nu au găsit urme de violenţă pe trupul copilului de şapte ani şi încearcau să stabilească cum a murit acesta.

Anchetatorii afirmau că mama copilului este plecată în Italia, acesta fiind motivul pentru care bărbatul ar fi fost deprimat.

Te-ar mai putea interesa și
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile în lei deținute şi să schimbe acei lei în valută ca să îi retragă
Adrian Codîrlaşu (CFA), despre deprecierea leului: E posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile ...
Este posibil ca anumiţi investitori străini să fi vândut din obligaţiunile deţinute în lei pentru a se retrage de pe piaţa din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a......
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Noi avarii în sistemul energetic. Mâine, România are al doilea cel mai mare preț spot al energiei din Europa
Reactoarele nucleare lipsă, producție hidro și eoliană puțină, opriri ale unor grupuri pe cărbune ca urmare a unor ...
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape 79 de milioane de lei (FOTO)
PPC a finalizat dlucrările de modernizare la stația electrică Filaret din București, proiect în care a investit aproape ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC, anunță că a finalizat lucrările de modernizare a stației ...
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere față de estimările inițiale. Profitul net a crescut cu aproximativ 34% în primul semestru al anului
Cris-Tim Family Holding pregăteşte investiţii record şi ţinteşte vânzări anuale de 1,2 miliarde de lei, în creștere ...
Cris-Tim Family Holding, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară, și-a ajustat în creștere estimările ...