Theodor Postelnicu (CNAB): Circa 1.500 de pasageri sunt afectaţi numai astăzi de anularea zborurilor spre Orientul Mijlociu

Aproape 1.500 de pasageri vor fi afectaţi de zborurile anulate sâmbătă, iar oamenii trebuie să înţeleagă că situaţia este intempestivă, nu a fost ceva programat, iar anularea zborului este pentru siguranţa lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Theodor Postelnicu.
AGERPRES - S, 28 feb. 2026, 15:37
Theodor Postelnicu (CNAB): Circa 1.500 de pasageri sunt afectaţi numai astăzi de anularea zborurilor spre Orientul Mijlociu

„Probabil în jur de 1.500 de pasageri sunt afectaţi numai astăzi (de anularea zborurilor, n.r.). Avem deja programări de anulări, cu siguranţă vor mai fi. Rugăm pasagerii să contacteze companiile aeriene dacă au zboruri către Abu Dhabi, Dubai sau Tel Aviv pentru informaţii şi update-uri de ultim moment. Oamenii totuşi trebuie să înţeleagă că situaţia este intempestivă, nu a fost ceva programat, evident, iar anularea zborului este pentru siguranţa lor. Comandanţii care au decis acest lucru au făcut-o pentru siguranţa oamenilor şi aeronavelor. Există variante pe care companiile aeriene le pun la dispoziţie, returnarea banilor, hoteluri şi aşa mai departe. Sperăm că totul va fi în regulă”, a precizat Postelnicu, relatează Agerpres.

Acesta a anunţat, de asemenea, că până acum nu au existat incidente în aeroport, pentru că oamenii înţeleg care este situaţia.

Purtătorul de cuvânt de la CNAB a precizat că pasagerii trebuie să ştie că este posibil ca zborul lor către aceste destinaţii să fie anulat.

„Planuri ar trebui să-şi facă începând din acest moment. Să ştie că e posibil să aibă zborul anulat. Şi cred că orice om care înţelege ceea ce se întâmplă preferă să aibă un zbor anulat decât să fie un zbor nesigur sau să existe, doamne fereşte, altceva”, a punctat Theodor Postelnicu.

Cât priveşte cele două zboruri care au decolat sâmbătă de dimineaţă către Dubai, reprezentantul CNAB a precizat că unul se va întoarce, iar altul a aterizat pe un alt aeroport. „E vorba de 200, aproape 300 de pasageri. Suntem în legătură cu companiile aeriene pentru a vedea ce se poate face şi toată lumea care a apucat să plece să vină în siguranţă”, a subliniat sursa citată.

Anterior, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a recomandat cetăţenilor români care au planificate călătorii către statul Israel sau statele limitrofe direct afectate de conflict să anuleze sau să reprogrameze aceste deplasări pentru o dată ulterioară.

Un număr de 12 curse către sau dinspre Abu Dhabi, Ben Gurion (Israel), Dubai şi Al Maktoum au fost anulate până în acest moment, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Este vorba despre 7 decolări şi 5 aterizări ale unor curse aparţinând operatorilor aerieni AnimaWings, El Al, FlyDubai, HiSky, TAROM şi Wizz Air Malta.

De altfel, companiile aeriene TAROM, Animawings, El Al şi Hisky au anunţat suspendarea zborurilor programate în zilele următoare către Tel Aviv în timp ce Wizz Air a decis suspendarea tuturor zborurilor către şi dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi şi Amman până în data de 7 martie.

Statele Unite şi Israelul au lansat sâmbătă dimineaţa atacuri asupra Iranului, Israelul vorbind de un „atac preventiv” împotriva inamicului său declarat „pentru a elimina ameninţările”.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că SUA au început „operaţiuni militare de amploare” împotriva Iranului şi a îndemnat poporul iranian să „preia” puterea, transmite France Presse.

Ulterior, Iranul a ripostat iar forţele armate iraniene au confirmat că au atacat baze americane din „întreaga regiune” şi au dat asigurări că vor continua atacurile „fără întrerupere până la înfrângerea definitivă a inamicului”.

Te-ar mai putea interesa și
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul Constanța
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare de peste 65 de milioane de lei......
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni nerambursabili
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni ...
Dacia anunță demararea proiectului „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o investiție strategică ce va contribui ...
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Banca Centrală a Rusiei a menţinut, vineri, dobânda de politică monetară la 14%, cu o săptămână înaintea alegerilor ...
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Primăria Municipiului București (PMB) anunță vineri că a lansat la licitație contractul pentru realizarea documentației ...