Norvegia, Finlanda, Spania și ONU consideră atacurile SUA și Israel asupra Iranului ca fiind în afara dreptului internațional și fac apel la diplomație

Atacurile împotriva Iranului, prezentate de Israel drept "preventive", "nu sunt conforme" cu dreptul internaţional, a declarat sâmbătă ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, făcând apel la o soluţie diplomatică, a consemnat AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 28 feb. 2026, 15:51
Norvegia, Finlanda, Spania și ONU consideră atacurile SUA și Israel asupra Iranului ca fiind în afara dreptului internațional și fac apel la diplomație

„Atacul este descris de Israel ca un atac preventiv, dar nu este în conformitate cu dreptul internaţional. Un atac preventiv presupune existenţa unei ameninţări iminente”, a subliniat Espen Barth Eide într-un e-mail trimis către AFP de biroul său.

„Facem apel la părţi să dea dovadă de reţinere şi să nu abandoneze posibilitatea de a găsi soluţii diplomatice la conflict”, a adăugat el.

Preşedintele finlandez Alexander Stubb a apreciat la rândul său sâmbătă că Statele Unite acţionează în afara limitelor dreptului internaţional, în urma atacurilor aeriene americane şi israeliene asupra Iranului, şi a adăugat că speră ca situaţia să se calmeze, astfel încât să se poată căuta o soluţie negociată, informează EFE.

Înainte de a efectua atacuri de acest fel, Washingtonul ar fi trebuit să solicite în mod normal aprobarea Naţiunilor Unite sau, cel puţin, a aliaţilor săi NATO, lucru care nu s-a întâmplat de data aceasta, a afirmat Stubb la televiziunea de stat finlandeză YLE.

„Nu s-a cerut în Venezuela, nu s-a cerut înainte în războiul de 12 zile (dintre Israel şi Iran în iunie 2025, cu intervenţia SUA) şi nu s-a cerut nici acum în această chestiune”, a menţionat preşedintele finlandez.

„Atunci când instituţiile şi normele internaţionale nu sunt respectate, se creează un vid de putere care permite acest tip de atacuri”, a mai spus el, exprimându-şi convingerea că orice negocieri pentru reglementarea acestui conflict vor avea loc direct între Statele Unite şi Iran, fără alţi potenţiali mediatori, cum ar fi ONU sau UE.

„Sunt destul de sigur că preşedintele (Donald) Trump nu va implica niciun intermediar în această situaţie”, a spus Stubb, care are una dintre cele mai apropiate relaţii personale cu liderul de la Casa Albă dintre liderii europeni.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez (foto) a respins şi el sâmbătă acţiunea militară unilaterală a SUA şi Israelului în Iran, afirmând că aceasta „contribuie la o ordine internaţională mai incertă şi ostilă” şi a făcut apel la „dezescaladare şi dialog”, potrivit EFE.

Şeful Guvernului spaniol a condamnat de asemenea pe X acţiunile regimului iranian şi ale Gardienilor Revoluţiei. „Nu ne putem permite un alt război prelungit şi devastator în Orientul Mijlociu”, a notat el.

La rândul său, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a condamnat sâmbătă atât atacurile americane, cât şi cele israeliene pe teritoriul iranian, precum şi acţiunile de represalii ale Iranului, subliniind că „în orice conflict armat civilii sunt cei care plătesc în cele din urmă cel mai mare preţ”.

„Bombele şi rachetele nu sunt modalitatea de a reglementa diferendele; ele aduc doar moarte, distrugere şi suferinţă umană”, a avertizat el într-un mesaj pe contul său oficial pe reţeaua X, preluat de EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar şi transferul acţiunilor......
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat miercuri de riscul unei "escaladări" în războiul dintre ...
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că discuţiile cu Iranul ar putea duce la un rezultat chiar în "acest ...
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei ...