Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească o soluţie astfel încât ţara să aibă un guvern cu puteri depline şi a subliniat că PSD nu susţine un guvern tehnocrat, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 sept. 2026, 17:30
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat

„Am văzut aseară şi am spus şi în intervenţia mea de aici, de mai devreme, că, dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. Dar ce a avut guvernul din mai, Tomac? Poate nu era bună persoana, dar putea să spună: „domnule, mie nu îmi place Eugen Tomac, puneţi pe alt tehnocrat, că-l votez”. Acum, dintr-o dată, după patru luni revenim la acea… care sunt argumentele? Ce s-a schimbat? Adică sunt lucruri şi întrebări la care trebuie să se răspundă. Şi nu de noi”, a spus Grindeanu.

Liderul social democrat a subliniat că PSD nu susţine un guvern tehnocrat.

„PSD-ul nu susţine, şi vă spun direct, că PSD nu susţine acest scenariu de guvern tehnocrat”, a menţionat Sorin Grindeanu.

El a spus că, dacă va fi nominalizat premier, va prezenta majoritatea pe care se bazează, în mod transparent.

„Pentru că nu pot să fac majorităţi ascunse şi n-aş accepta să fac un lucru de acest tip. Deci eu înţeleg, să spunem, reţinerea UDMR-ului din această perspectivă, fiindcă doreşte o majoritate transparentă. Şi dacă voi fi nominalizarea de prim-ministru, evident că voi prezenta această majoritate în mod transparent, pe care mă bazez”, a afirmat Grindeanu.

Preşedintele PSD a adăugat că „e nevoie ca toată lumea să lase un pic tonul mai jos” şi să încerce formarea unui guvern.

„Eu cred că e nevoie ca toată lumea să lase un pic tonul mai jos, să lăsăm chestiuni populiste, pentru că în această perioadă se întâmplă lucruri şi de acest tip, şi să încercăm să facem un guvern (…). Avem nevoie de un guvern cu puteri depline”, a declarat Grindeanu.

Legat de varianta prim ministru Luca Niculescu, liderul social democrat spune că nu a văzut nici o declaraţie a acestuia că şi-ar dori funcţia.

„Şi aşa, l-a întrebat cineva pe Luca, dacă vrea? Am văzut-o pe surse. Eu îl cunosc foarte bine pe Luca Niculescu. Îl cunosc din 2017, de când eram prim-ministru şi el era ambasador la Paris (…). E un om cu o expertiză foarte bună pe politică externă. Îmi cereţi să îmi dau cu părerea despre ceva ce nu ştiu dacă e valabil. Adică, nu ştiu, n-am văzut vreo declaraţie că şi-ar dori, n-am văzut că preşedintele şi-l doreşte. Speculăm”, a specificat Grindeanu.

Liderul social democrat a mai făcut un apel pentru găsirea unei soluţii privind formarea noului guvern, pentru că, în opinia sa, în cazul în care se va ajunge la anticipate, nu se vor putea organiza mai devreme de luna februarie 2027.

„E nevoie de un guvern cu puteri depline. Dacă intrăm în scenariu de alegeri anticipate, păi să ştiţi că mai repede de februarie, pe un calendar pe care l-am făcut cu colegii mei din Parlament, nu se pot organiza. Până în februarie atunci ar rămâne un guvern interimar. Iar lucrurile se vor adânci. De aceea apelul meu este acela de a găsi o soluţie”, a mai afirmat preşedintele PSD.

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că PNL vede fezabilă formarea unui guvern de tranziţie care să se bazeze pe tehnocraţi şi să aibă ca misiune principală adoptarea politicilor publice necesare pentru pregătirea anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Francezii dela Naval Group au livrat Greciei a doua din cele patru fregate comandate
Grupul industrial francez specializat în construcţia navală de apărare, Naval Group, a livrate vineri Marinei Greciei a doua dintre cele patru fregate de apărare şi intervenţie (FDI),......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a sărit de 102 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 102,76 ...
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru aceste decizii, iar mai departe decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
Alexandru Nazare, despre majorările salariale: Rolul Ministerului Finanţelor este să propună parametrii credibili pentru ...
Deciziile privind solicitările de majorări salariale formulate de sindicate vor fi luate la nivelul Guvernului, în funcţie ...
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Sfârșit de epocă la Antibiotice Iași. Ioan Nani părăsește conducerea companiei după aproape 30 de ani
Antibiotice S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, la solicitarea directorului ...