Referendum în Islanda – Guvernul de la Reykjavik stabileşte data referendumulu pentru reluarea negocierilor cu UE

Guvernul islandez urmează să anunţe vineri data unui referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE, au informat joi seară principalele canale naţionale de informaţii, scrie AFP.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 08:46
Referendum în Islanda - Guvernul de la Reykjavik stabileşte data referendumulu pentru reluarea negocierilor cu UE

Şefa diplomaţiei islandeze, Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir, urmează să prezinte o rezoluţie parlamentară pe această temă în cadrul unei reuniuni guvernamentale prevăzute vineri, au raportat RuV, Visir şi MBL, fără să citeze surse.

Liderii celor trei partide din coaliţia guvernamentală vor susţine o conferinţă de presă la finalul acestei reuniuni, în cursul căreia vor fi anunţate data şi detaliile rezoluţiei, a afirmat RuV.is, adăugând că referendumul ar putea avea loc în august sau septembrie, scrie Agerpres.

Guvernul nu a putut fi contactat imediat pentru comentarii.

Islanda şi-a depus cererea de aderare la UE în 2009, la un an după ce a fost grav afectată de o criză financiară.

Negocierile au început în 2010, dar au fost suspendate trei ani mai târziu, în urma alegerilor parlamentare. În 2015, guvernul de la acea vreme a anunţat încheierea negocierilor.

Conform unui acord negociat de guvernul de coaliţie de centru-stânga, un vot care îşi propune să stabilească „dacă este oportun să se continue negocierile privind aderarea Islandei la UE” va fi organizat cel târziu până la sfârşitul anului 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Adrian Ţuţuianu (AEP): Alegerile parţiale ar trebui să fie organizate o dată pe an
Adrian Ţuţuianu (AEP): Alegerile parţiale ar trebui să fie organizate o dată pe an
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri că va propune ca alegerile parţiale să fie organizate o dată pe an, scrie Agerpres....
Buşoi: România ar putea ajunge anul viitor la 2.000 MW instalaţi în baterii de stocare a energiei
Buşoi: România ar putea ajunge anul viitor la 2.000 MW instalaţi în baterii de stocare a energiei
România ar putea avea, anul viitor, aproximativ 2.000 MW instalaţi în baterii de stocare a energiei, faţă de circa 1.000 ...
Cel mai mare proprietar de mall-uri a inaugurat un parc fotovoltaic de 52 MW, în Prahova, al doilea pe care îl are în România
Cel mai mare proprietar de mall-uri a inaugurat un parc fotovoltaic de 52 MW, în Prahova, al doilea pe care îl are în ...
NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator, operator și administrator de centre comerciale din Europa Centrală și de Est ...
GlobalLogic România devine parte a Hitachi Digital
GlobalLogic România devine parte a Hitachi Digital
GlobalLogic România, una dintre cele mai mari companii de inginerie digitală de pe piața locală, devine parte a Hitachi ...