Anunţ de la Romsilva despre campaniile de împăduriri de primăvară şi toamnă

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieţi forestieri în campaniile de împăduriri de primăvară şi de toamnă din acest an, programul de regenerare a pădurilor vizând lucrări pe circa 9.500 de hectare de fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, potrivit unui comunicat al instituţiei.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 13:25
Anunţ de la Romsilva despre campaniile de împăduriri de primăvară şi toamnă

„Programul de regenerare a pădurilor proprietate publică a statului, administrate de Romsilva, prevede regenerarea a 9.500 de hectare de fond forestier pe parcursul anului. Din această suprafaţă, 5.920 de hectare vor fi regenerate natural, iar 3.580 de hectare prin regenerări artificiale, respectiv lucrări de împăduriri”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, în cadrul programului de regenerare a pădurilor de stat vor fi realizate lucrări de completări curente în plantaţii pe 2.619 hectare, precum şi lucrări de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe 1.550 de hectare de fond forestier, scrie Agerpres.

Pentru realizarea lucrărilor de împăduriri, refaceri şi completări, Romsilva va utiliza aproximativ 25 de milioane de puieţi forestieri, majoritatea produşi în pepinierele silvice proprii, precizează sursa citată.

„Sumele alocate pentru lucrările de regenerare a pădurilor – împăduriri, completări, refaceri, pregătirea terenului şi a solului, întreţinerea plantaţiilor şi a regenerărilor naturale, precum şi lucrările de ajutorare a regenerărilor naturale – se ridică la 337 de milioane de lei, sume provenite din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor”, se mai arată în document.

În ultimii şase ani, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 83.584 de hectare de fond forestier proprietate publică a statului, dintre care 26.736 de hectare prin lucrări de împăduriri şi 56.848 de hectare prin regenerări naturale, fiind plantaţi peste 155 de milioane de puieţi forestieri.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietate publică a statului şi asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

„Toate pădurile proprietate publică a statului administrate de Romsilva deţin certificarea managementului forestier în sisteme internaţionale”, se mai arată în comunicat.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează, de asemenea, 22 de parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă cumulată de peste 850.000 de hectare, precum şi 12 herghelii de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate de inundații în primele 9 luni din 2026, de 8,6 milioane de lei
Clienții UNIQA cu asigurări facultative de locuință au primit cu peste 50% mai multe despăgubiri pentru daunele provocate ...
În primele nouă luni ale anului 2026, valoarea pagubelor produse de inundații asupra locuințelor clienților UNIQA din România a fost cu peste 50% mai mare decât în perioada similară din......
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală a reţelei sale de clinici Sfânta Maria
Războiul coloşilor din medicina privată a ajuns la final: Regina Maria obligă MedLife să schimbe identitatea vizuală ...
Rețeaua privată de sănătate Regina Maria a câștigat un proces împotriva clinicilor Sfânta Maria, din portofoliul ...
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru ...
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...