Anunţ al ungurilor de la MOL. Încep testele

O serie de teste de capacitate pe termen lung pe conducta Adria urmează să fie efectuate începând din data de 11 martie, timp de zece luni, în trei până la patru etape, în urma acordului dintre Grupul MOL şi JANAF - Jadranski naftovod d.d. Zagreb, compania croată de stat, care operează un sistem conducte de ţiţei şi terminale de stocare.
AGERPRES - lun, 09 mart. 2026, 16:03
Anunţ al ungurilor de la MOL. Încep testele

Potrivit unui comunicat de presă al companiei ungare, în cadrul testelor, experţii vor analiza ce nivel de performanţă stabilă, sustenabilă şi continuă pe termen lung de transport poate asigura infrastructura, în condiţii meteorologice diferite, în diferite anotimpuri şi pentru diferite tipuri de ţiţei.

Reprezentanţii MOL precizează că, în primele etape ale seriei de teste, conducta nu va funcţiona la capacitate maximă pe întreaga durată a lunii, pentru că, deşi rafinăria Slovnaft din Bratislava operează la capacitate de 100%, rafinăria Dunărea funcţionează în prezent cu o capacitate de producţie limitată. Testarea capacităţii maxime zilnice de 40.000 de tone va putea fi realizată în mod continuu abia ulterior, după repunerea în funcţiune a unităţii AV3, în toamna acestui an.

„Seria de teste, care se va desfăşura pe parcursul a aproximativ 10 luni şi va include mai multe componente, nu se va limita însă la evaluarea capacităţii conductei. Părţile sunt interesate şi de modul în care va funcţiona întregul lanţ logistic croat de transport al ţiţeiului. Astfel, pe lângă evaluarea capacităţii conductei, vor fi analizate, printre altele, capacitatea portuară, capacitatea şi viteza de descărcare, precum şi posibilităţile de amestecare a diferitelor tipuri de ţiţei. Întreaga serie de teste va fi realizată cu implicarea unei echipe internaţionale şi independente de monitorizare. MOL va aduce experţi americani, iar JANAF va implica specialişti germani în acest proces”, se arată în comunicat.

Începând din 2023, în declaraţiile publice din Croaţia, capacitatea anuală a conductei a fost estimată între 11 şi 15 milioane de tone, în timp ce prin acest segment al conductei nu au fost transportate niciodată mai mult de 2,2 milioane de tone de ţiţei.

„La începutul anului 2027, după evaluarea seriei de teste desfăşurate pe parcursul unui an, dezbaterea şi incertitudinea ar putea lua sfârşit şi vom vedea ce este necesar pentru ca oleoductul Adria să devină, în cele din urmă, o rută pe deplin operaţională. În acelaşi timp, MOL Group nu are încă un contract de transport valabil pentru anul 2026, iar întârzierea procesului contractual adaugă incertitudine de natură juridică problemelor deja existente legate de aprovizionare. În plus, MOL şi Slovnaft aşteaptă în continuare ca JANAF şi autorităţile croate să îşi clarifice poziţia dacă JANAF va permite tranzitarea transporturilor de ţiţei rusesc care sunt exceptate de la sancţiuni şi care respectă toate reglementările şi sancţiunile internaţionale. Compania a transmis deja partenerului croat autorizaţiile emise de autorităţile din Ungaria şi Slovacia”, menţionează compania.

Conducta de petrol Adria este operată de operatorul croat de oleoducte JANAF.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Compania are o reţea de aproape 2.400 de staţii de servicii în zece ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Te-ar mai putea interesa și
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul Constanța
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare de peste 65 de milioane de lei......
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni nerambursabili
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni ...
Dacia anunță demararea proiectului „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o investiție strategică ce va contribui ...
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Banca Centrală a Rusiei a menţinut, vineri, dobânda de politică monetară la 14%, cu o săptămână înaintea alegerilor ...
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Primăria Municipiului București (PMB) anunță vineri că a lansat la licitație contractul pentru realizarea documentației ...