Petrolul continuă să se ieftinească, în contextul speranțelor privind scoaterea pe piață a rezervelor strategice deținute de statele din IEA

Preţul petrolului a scăzut vertiginos marţi, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) a anunţat că va convoca o "reuniune extraordinară" a ţărilor membre, ca răspuns la creşterea preţurilor petrolului după începutul războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 mart. 2026, 20:01
Petrolul continuă să se ieftinească, în contextul speranțelor privind scoaterea pe piață a rezervelor strategice deținute de statele din IEA

Această reuniune ar urma să permită „evaluarea stării actuale a securităţii aprovizionării şi a condiţiilor de pe piaţă, în vederea luării unei decizii ulterioare privind posibila eliberare pe piaţă a rezervelor de urgenţă ale ţărilor IEA”, a declarat directorul agenţiei, Fatih Birol.

Conform informaţiilor publicate de Financial Times, cantitatea de petrol deblocată de IEA ar putea reprezenta între 300 şi 400 de milioane de barili, sau aproximativ un sfert din rezervele de 1,2 miliarde de barili de care dispune IEA.

Deja în scădere la debutul şedinţei de tranzacţionare de marţi, preţul ţiţeiului Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna mai, s-a redus cu 10,83%, ajungând la 88,24 de dolari pe baril în jurul orei 16:45 GMT (17:45 la Paris).

Echivalentul american, ţiţeiul West Texas Intermediate, cu livrare în aceeaşi lună, a pierdut 11,24%, ajungând la 84,12 dolari pe baril.

„Utilizarea rezervelor strategice este doar o soluţie temporară, oferind doar o uşurare pe termen scurt”, spun analiştii de la ING.

Celălalt factor care influenţează preţurile este perspectiva unui conflict pe termen scurt, în urma remarcilor lui Donald Trump. De asemenea, preşedintele SUA a declarat luni seara că Statele Unite „vor ridica anumite sancţiuni legate de petrol pentru a reduce preţurile (…) până când lucrurile se vor îmbunătăţi”, după ce a vorbit telefonic cu omologul său rus, Vladimir Putin.

„Este aproape sigur că Donald Trump a devenit nervos din cauza creşterii preţurilor petrolului şi a scăderii acţiunilor la bursă”, consideră Arne Lohmann Rasmussen, analist la Global Risk Management.

Analiştii avertizează că atâta timp cât războiul continuă, persistă şi riscurile la adresa aprovizionării cu petrol.

Iranul a promis marţi că nicio picătură de petrol nu va părăsi Orientul Mijlociu „până la noi ordine”, ca reacţie la declaraţiile lui Donald Trump.

Pe termen lung, piaţa va trebui să vadă „o reluare a livrărilor de petrol care tranzitează Strâmtoarea Ormuz pentru a menţine tendinţa de scădere a cotaţiilor”, spun analiştii de la ING.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Bugetul Metrorex a fost aprobat de Guvern. Ce investiţii sunt pregătite şi care sunt pierderile estimate
Guvernul a aprobat, vineri, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al Metrorex, societate aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor....
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei în România
O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei ...
Rata companiilor active date în judecată urcă de la 7% la 52% pe măsură ce cresc dimensiunile, potrivit unei analize ...
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri vor fi folosite pentru rachetele Patriot
O nouă tranşă din ajutorul pentru Ucraina a fost aprobat de Comisia Europeană. 6,1 miliarde de euro, o parte din fonduri ...
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranşă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistenţă financiară ...
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom achiziţionează un sistem de stocare a energiei în baterii de la Simtel, pentru parcul solar Işalniţa
OMV Petrom şi compania românească Simtel Team au încheiat un contract de proiectare, achiziţie şi construcţie (EPC) ...