Criză România. Nimeni nu scapă – „Toate familiile şi toate afacerile sunt afectate de scumpirea carburanților”. Ce spune Chisăliţă despre efectele crizei din Orientul Mijlociu

„Preţul la pompă creşte din nou. Şi va mai creşte. Într-o economie deja tensionată de inflaţie, fiecare 10-15 bani în plus la combustibil nu înseamnă doar o sumă pe bon. Înseamnă un lanţ de scumpiri care se propagă în alimente, în transport, în construcţii, în agricultură. Înseamnă presiune pe fiecare familie şi pe fiecare antreprenor”, susţine specialistul în energie Dumitru Chisăliţă, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, în contextul volatilităţii pieţelor energetice, apare tot mai des întrebarea dacă alinierea integrală a preţurilor interne la cele internaţionale este justificată, în condiţiile în care o parte din combustibil provine din producţia internă de ţiţei, cu costuri mai reduse.

„Dar există o întrebare care devine din ce în ce mai greu de ignorat: este justificată alinierea integrală a preţurilor internaţionale atunci când o parte din combustibil provine din producţie internă de ţiţei, cu costuri mult mai mici? În perioadele de volatilitate, când preţurile externe urcă abrupt, diferenţa dintre costul real de extracţie internă şi preţul final poate genera marje excepţionale. Aceasta nu mai este doar „aliniere la piaţă”. Devine captare de rentă de criză. Legal? Da. Legitim într-un context social fragil? Aici începe dezbaterea”, a afirmat preşedintele AEI.

În opinia sa, combustibilul nu este un produs oarecare, ci „o forţă macroeconomică”.

„Fiecare creştere la pompă produce un efect în lanţ: transportatorii majorează tarifele, fermierii suportă costuri mai mari la lucrări agricole, retailerii cresc preţurile la raft, constructorii ajustează devizele, serviciile se scumpesc. Combustibilul este un multiplicator de inflaţie. Când un actor integrat are capacitatea de a amortiza parţial şocul, dar alege să transmită presiunea integrală externă către consumator, impactul nu mai este doar comercial. Devine sistemic”, susţine Chisăliţă.

Preşedintele AEI atrage atenţia că, în contextul în care o parte din combustibil provine din producţia internă de ţiţei, discrepanţa dintre situaţia economică a consumatorilor şi rezultatele financiare ale companiilor din sector poate genera tensiuni sociale.

„O parte din ceea ce ajunge în rezervorul românilor provine din producţie internă. În timp ce transportatorii calculează supravieţuirea de la o zi la alta, fermierii reduc investiţiile, micii antreprenori taie din marje, familiile îşi comprimă bugetele, rapoartele financiare ale companiilor din petrol vor indica profituri solide. Această ruptură între realitatea de la pompă şi realitatea din bilanţ poate crea tensiune socială. Iar tensiunea socială nu dispare. Se acumulează”, a adăugat preşedintele AEI.

În analiza citată sunt menţionate şi exemple din sectorul energetic care, în perioade de volatilitate, au utilizat avantajul producţiei interne pentru a menţine preţuri competitive.

„Există precedente de responsabilitate. În perioade dificile, alte companii din energie au fost solidari cu românii, care aveau şi statutul de producători şi au demonstrat că avantajul producţiei interne poate fi folosit în interesul consumatorilor: Hidroelectrica a utilizat structura sa de cost pentru a oferi preţuri competitive într-un context volatil. Romgaz a jucat un rol activ în echilibrarea pieţei gazelor şi îşi dezvoltă capacitatea de a veni cu preţuri mai mici la consumatorii finali. Aceste exemple arată că există spaţiu pentru o abordare diferită de simpla maximizare instantanee a profitului”, mai arată analiza.

Analiza mai arată că ignorarea dimensiunii sociale a creşterii preţurilor la combustibili poate genera riscuri reputaţionale şi economice pentru companiile din sector.

„Ignorarea acestei dimensiuni sociale nu este fără cost. Risc reputaţional şi ESG. Investitorii urmăresc tot mai atent impactul social. Profitul obţinut în perioade de criză poate deveni un risc de imagine major. Presiune socială şi migrarea consumatorilor. Încrederea se pierde greu şi se recâştigă şi mai greu. Boicoturile nu sunt o teorie, sunt un instrument al epocii digitale. Cost politic. Nici o companie strategică nu este imună atunci când opinia publică devine ostilă. Pe termen scurt, marja maximă poate părea raţională. Pe termen lung, poate deveni costisitoare”, se mai precizează în document.

Potrivit preşedintelui AEI, impactul combustibililor depăşeşte dimensiunea comercială, fiind legat de funcţionarea întregii economii.

„În spatele unui litru de combustibil nu este doar un preţ. Este un camion care transportă pâine, un utilaj agricol care lucrează câmpul, un antreprenor care încearcă să rămână competitiv, un părinte care duce copilul la şcoală. Când combustibilul devine un accelerator constant al inflaţiei, societatea începe să caute vinovaţi. O companie care operează pe resursele unei ţări nu poate rămâne indiferentă la această percepţie”, menţionează autorul analizei.

În opinia sa, o abordare responsabilă nu presupune decuplarea de piaţa internaţională, ci ajustări temporare şi o mai mare transparenţă privind structura costurilor.

„Nu decuplare completă de piaţă internaţională. Nu populism. Nu sacrificarea sustenabilităţii financiare. Ci ajustări temporare de marjă în perioade de şoc, transparenţă privind structura costurilor, asumarea rolului de stabilizator economic. Un gest voluntar ar schimba percepţia despre companie că operează într-o societate, nu doar într-un bilanţ”, a adăugat specialistul.

Chisăliţă concluzionează că modul în care companiile gestionează aceste situaţii poate influenţa relaţia lor cu societatea.

„În vremuri normale, piaţa decide. În vremuri dificile, liderii decid. Există o alegere între două drumuri: maximizarea profitului pe fondul crizei din Iran, aplicarea unui Preţ Corect la Benzină şi Motorină. Resursele sunt ale acestei ţări. Companiile sunt româneşti. Consumatorii sunt ai aceste ţări. Impactul este asupra acestor ţări. Întrebarea nu este preţul poate creşte? Întrebarea este de ce trebuie să crească la maximul posibil atunci când românii suferă. Iar răspunsul la această întrebare poate defini nu doar un trimestru financiar, ci o relaţia a unei companii cu o societate întreagă”, consideră Dumitru Chisăliţă.