România a atins un nivel de reciclare a deșeurilor de 12,12%, iar 74% continuă să fie depozitate şi netratate – șeful Gărzii de Mediu

România a atins o ţintă de reciclare a deşeurilor de 12,12%, iar 74% continuă să fie depozitate şi netratate, în condiţiile în care suntem cu preaviz de infringement, a declarat, joi, la o conferinţă de specialitate, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Andrei Rudolf Corlan (foto).
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 21:57
România a atins un nivel de reciclare a deșeurilor de 12,12%, iar 74% continuă să fie depozitate şi netratate - șeful Gărzii de Mediu

„Ţinta de reciclare a deşeurilor atinsă în România este de 12,12%, iar 88% sunt deşeuri nereciclate, în timp ce 74% sunt depozitate, netratate, în condiţiile în care suntem cu preaviz de infringement. Sancţiunile Gărzii de Mediu aplicate primăriilor au fost (în 2025, n.r.) de 25 de milioane de lei şi au fost înaintate 18 sesizări penale. Doi dintre primari au beneficiat de o sesizare penală pentru că au refuzat efectiv controlul. Pentru mine a fost un şoc. Azi-dimineaţă am aflat treaba asta. Am constatat, crescând numărul de controale, numărul de sancţiuni, procentul de reciclare a scăzut. Poate că mesajul nostru nu e suficient. Am invitat atât reprezentanţii mediului de afaceri, cât şi societatea civilă pentru a compune un mesaj tripartit, astfel încât să fim cu adevărat un suport pentru Ministerul Mediului în constituirea unor politici publice mult mai bune decât cele de acum. Cifrele, astăzi, nu arată extrem de bine. Aspectul pozitiv este însă că prezentăm aceste cifre în contextul în care se lucrează la noul Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor”, a subliniat Corlan.

Oficialul a menţionat că, atunci când vine vorba despre problemele de mediu, abordarea trebuie să fie integrată – autorităţi, mediul de afaceri şi societatea civilă.

„Este interesant de observat că de fiecare dată spunem lucruri dorindu-ne aceleaşi lucruri, dar abordarea este diferită. Noi, ca inspecţie, vorbim despre ceva, Ministerul Mediului, ca iniţiator de politici publice, vorbeşte despre aceleaşi lucruri, dar dintr-un alt unghi, societatea civilă despre aceleaşi lucruri, dar dintr-un alt unghi, mediul de afaceri despre aceleaşi lucruri în alt unghi. Tocmai de aceea, abordarea trebuie să fie una integrată. Am avut un an 2025 plin, marcat de câteva momente istorice. Prima reorganizare serioasă a Gărzii Naţionale de Mediu, încă din 2012. O reorganizare făcută cu sprijinul ministerului, pentru care suntem recunoscători, care a corespuns integral standardelor impuse de către OCDE ca strategie de aderare. În anul 2025 am făcut un pas în plus, în transparenţă. Am publicat ghiduri elaborate de noi, pentru cei care vor să-şi deschidă afaceri cu impact asupra mediului înconjurător. Managementul deşeurilor este o provocare constantă la nivel naţional, subiectul exploatării legale de agregate a balastierelor nu este un secret că este o problemă naţională, subiectul speciilor protejate nu este un secret că este o problemă naţională. Acestea, precum şi altele, vor fi adresate în cursul anului 2026”, a afirmat comisarul general al GNM.

Managementul deşeurilor în România a fost tema unei noi conferinţe Pria, organizate joi la Bucureşti, eveniment dedicat Zilei Gărzii Naţionale de Mediu.

Te-ar mai putea interesa și
„România nouă” – Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi comune riscă să dispară
„România nouă” – Regionalizare-reorganizare administrativ teritorială. Ce oraşe şi comune riscă să ...
Europarlamentarul Dragoş Benea, coordonatorul grupului de lucru al PSD pentru reforma administrativ-teritorială, a declarat că propunerile analizate de partid ar putea include comasarea unor......
Unicredit Grup – Profitul net din România a crescut cu aproape 14% până la 1,48 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2026
Unicredit Grup – Profitul net din România a crescut cu aproape 14% până la 1,48 miliarde de lei, în primele nouă ...
Grupul UniCredit a înregistrat în România un profit net de 1,48 miliarde de lei, în creştere cu 13,8%, în primele nouă ...
Primul tunel veritabil de autostradă din România mai așteaptă până la inaugurare, deși e gata. Trebuie angajat personal pentru întreținere
Primul tunel veritabil de autostradă din România mai așteaptă până la inaugurare, deși e gata. Trebuie angajat personal ...
Ministrul Transporturilor Ovidiu Popa a anunțat luni că primul tunel forat de autostradă din România, respectiv cel de ...
Schema de plafonare a preţurilor la gaze pentru populaţie ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027 – Şeful Engie România
Schema de plafonare a preţurilor la gaze pentru populaţie ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027 – Şeful Engie ...
Schema de plafonare a preţurilor la gaze naturale pentru consumatorii casnici ar trebui prelungită şi după 1 aprilie ...