Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 283 de milioane de lei

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, iar schimburile au depăşit 283,8 milioane de lei (peste 55,6 milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 23 mart. 2026, 19:44
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 283 de milioane de lei

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,56%, până la 27.877,98 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere de 0,57%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 0,55%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 0,15%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a „pierdut” 0,43%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a depreciat cu 0,13%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 32,4 milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom – cu 31 de milioane de lei, şi de cele ale Hidroelectrica – 5 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (+9,27%), Şantierul Naval Orşova (+3,61%) şi Erste Group Bank (+3,55%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Energopetrol (-15%), Societatea de Construcţii Napoca (-14,17%) şi Uztel (-13,01%).

Te-ar mai putea interesa și
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică şi electrică, a anunţat miercuri principalul sindicat din Germania, pe......
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
ITM București a dat amenzi de peste 2 milioane de lei în urma controalele realizate în intervalul 14- 22 septembrie
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfăşurau activităţi în București ...