Guvernul dispune măsuri urgente pentru continuarea activității de conservare a minelor de uraniu

Guvernul a aprobat, joi, un memorandum care prevede măsuri urgente pentru asigurarea continuităţii activităţilor din etapa de conservare a obiectivelor miniere uranifere, în contextul necesităţii de a garanta siguranţa lucrărilor şi protecţia mediului, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 02 apr. 2026, 17:51
Guvernul dispune măsuri urgente pentru continuarea activității de conservare a minelor de uraniu

otrivit unui comunicat al Executivului, măsura vizează obiective miniere aflate în diferite stadii de conservare, respectiv Ciudanoviţa şi Lişava – judeţul Caraş Severin şi Băiţa Plai Parţial, Băiţa Plai şi Avram Iancu – judeţul Bihor.

„În prezent, activităţile de conservare şi monitorizare a acestor obiective sunt esenţiale pentru prevenirea riscurilor de mediu şi pentru menţinerea siguranţei în zonele respective. Totodată, contextul este influenţat de dificultăţile înregistrate la nivelul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), aflată în insolvenţă, ceea ce poate genera riscul întreruperii acestor activităţi. Conform cadrului legal şi în baza informărilor transmise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), la nivel naţional activităţile din domeniul conservării minelor de uraniu pot fi desfăşurate de către operatori autorizaţi, respectiv Compania Naţională a Uraniului S.A., precum şi Radioactiv Mineral Măgurele S.A. (RMM), în condiţiile obţinerii autorizaţiilor necesare”, se arată în comunicat.

În acest context, a fost identificată soluţia preluării activităţilor de conservare de către Radioactiv Mineral Măgurele S.A., operator aflat în subordinea statului, prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), în urma transferului pachetului de acţiuni realizat prin HG nr. 737/2024.

„Pentru asigurarea continuităţii activităţilor, se propune transferul către ministerul de resort a anexelor tehnice şi a dependenţelor aferente obiectivelor miniere, în conformitate cu prevederile Legii minelor nr. 85/2003 şi ale legislaţiei conexe, urmând ca acestea să fie ulterior gestionate de operatorul desemnat. De asemenea, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiilor prevăzute de legislaţia în domeniul nuclear, în conformitate cu Legea nr. 111/1996, precum şi pentru elaborarea şi avizarea programelor anuale de conservare”, precizează sursa citată.

Implementarea măsurilor va fi realizată etapizat, prin cooperarea instituţiilor implicate, respectiv ministerul de resort, RMM, CNU şi societatea Conversmin, astfel încât procesul de predare-preluare să se desfăşoare fără disfuncţionalităţi, se menţionează în comunicat.

Totodată, se prevede posibilitatea dezvoltării activităţii Radioactiv Mineral Măgurele S.A., inclusiv prin angajarea de personal specializat, în funcţie de necesităţile operaţionale şi după obţinerea tuturor autorizaţiilor necesare.

Prin aceste măsuri, Guvernul urmăreşte asigurarea continuităţii în condiţii de siguranţă a activităţilor de conservare a minelor de uraniu, protejarea mediului şi utilizarea eficientă a resurselor, evitând riscurile asociate întreruperii acestor activităţi esenţiale.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...