Cuantumul pentru intervenţia PD-28 va fi crescut la 40,2089 euro/ha – proiect MADR

Cuantumul pentru intervenţia PD-28 privind menţinerea de zone neproductive şi/sau înfiinţarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile va fi majorat la 40,2089 de euro/ha, cu 7,2723 euro/ha în plus faţă de nivelul aprobat anterior, prevede proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea OMADR nr. 42/2026, lansat joi în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - J, 16 apr. 2026, 20:47
Cuantumul pentru intervenţia PD-28 va fi crescut la 40,2089 euro/ha - proiect MADR

Potrivit unui comunicat transmis joi, MADR a publicat în transparenţă decizională proiectul de ordin pentru modificarea şi completarea OMADR nr. 42/2026, act normativ care stabileşte cuantumurile unitare şi realocările financiare necesare pentru plăţile directe aferente cererilor depuse de fermieri în anul 2025, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin intervenţiile prevăzute în Planul strategic PAC 2023-2027.

Proiectul de ordin are în vedere stabilirea cuantumurilor pentru mai multe intervenţii din sectorul vegetal şi zootehnic, inclusiv pentru ecoschemele de bunăstare a animalelor, sprijinul cuplat pentru venit şi actualizarea cuantumului intervenţiei PD-28 privind menţinerea de zone neproductive şi/sau înfiinţarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile.

„Documentul prevede, totodată, realocarea sumelor disponibile între intervenţii, în funcţie de datele rezultate în urma procesării cererilor de plată şi de gradul de accesare înregistrat în campania 2025”, se arată în comunicat.

Un element important al proiectului îl reprezintă majorarea cuantumului pentru intervenţia PD-28 la 40,2089 euro/ha, cu 7,2723 euro/ha faţă de nivelul aprobat anterior, astfel încât fermierii eligibili să beneficieze de sprijinul recalculat, iar APIA să poată efectua inclusiv plata diferenţelor aferente sumelor deja acordate.

„Acest act normativ asigură cadrul legal necesar pentru stabilirea cuantumurilor şi pentru plata integrală a sumelor cuvenite fermierilor români, în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor europene alocate prin Planul strategic PAC 2023-2027. Obiectivul nostru este ca aceste plăţi să fie făcute la timp, corect şi transparent, astfel încât fermierii să beneficieze de sprijinul financiar de care au nevoie”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat în comunicat.

Prin elaborarea acestui ordin, MADR urmăreşte asigurarea cadrului normativ necesar pentru utilizarea integrală a fondurilor alocate României din FEGA, cu respectarea prevederilor din Planul Strategic PAC 2023-2027 şi cu încadrarea plăţilor directe aferente campaniei 2025 în termenul de finalizare stabilit pentru luna iunie 2026, precizează reprezentanţii ministerului.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...