Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că a semnat în ultima lună dispoziţii de desfiinţare pentru circa 55 de construcţii ilegale, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 19:42
Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale

Este vorba despre terase, chioşcuri sau dependinţe aflate pe domeniul public, fără autorizaţii şi fără a respecta regulamentul urbanistic, scrie edilul general, vineri, pe Facebook.

„Probabil că este un record pentru Bucureşti, chiar dacă suntem încă la început. Parcul Herăstrău va trece prin acelaşi proces”, precizează Ciucu.

El menţionează că a semnat autorizaţia de construire pentru punerea în siguranţă a malurilor lacului din Parcul Herăstrău, dar că proiectul tehnic se opreşte la zona teraselor „cu cântec”. Acesta a fost comandat cu mai mulţi ani în urmă, precizează Ciucu.

„Am avut de ales între a-l semna aşa cum mi-a parvenit, cu toate avizele luate, inclusiv de la Apele Române (mare lucru), şi de a-l relua de la zero. Am decis că îl vom trata pe faze: acesta este faza I şi va fi executată anul acesta. Pentru faza II, cea cu terasele, voi cere ALPAB o expertiză şi să contracteze şi aici proiectare, nu ne putem juca cu siguranţa malurilor, aţi văzut în ce hal sunt. E posibil ca fosta conducere a ALPAB să fi proiectat punerea în siguranţă a malurilor fără acea zonă pentru a nu bloca întregul proiect în multele litigii”, menţionează edilul.

El mai precizează că luni va cere Poliţiei Locale o situaţie privind situaţia teraselor. Potrivit informaţiilor sale, doar unele dintre ele ar fi legale. Ciucu va prezenta public situaţia acestora şi va dispune măsurile de intrare în legalitate.

„Înţeleg din presă şi din diferite comentarii de pe Facebook că ar trebui să am emoţii, cum că ar fi oameni puternici cu interese prin cluburile acelea şi vor suna telefoanele să nu fie deranjaţi. Nu am. Şi nici ei şi nimeni nu ar trebui să aibă, dacă funcţionează legal. Dacă nu, vor fi aduşi în legalitate”, mai scrie Ciprian Ciucu.

De asemenea, în două-trei săptămâni va fi lansat în dezbatere publică un regulament în ceea ce priveşte terasele, inclusiv pe cele din parcuri. Regulamentul va fi însoţit de un ghid de elemente permise: tipuri de mobilier; aria cromatică a copertinelor, umbrelelor; dimensiunea pergolelor şi jardinierelor.

„Apoi, pe modelul Braşovului, în colaborare cu patronatul HORA, vom lua stradă cu stradă din centrul Bucureştiului şi vom reglementa cât şi cum se va putea întinde, în funcţie de trama stradală şi dimensiunile trotuarelor, fiecare terasă pentru a oferi predictibilitate, dar şi control”, se mai arată în postare.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: Rezolv Energy a desemnat constructorii
Parcul fotovoltaic gigantic din Arad, de 1.300 MW, cel mai mare proiect regenerabil de uscat din UE, face un mare pas înainte: ...
Rezolv Energy, companie susținută de marile fonduri de investiții Actis și Mubadala, a desemnat șapte companii pentru construcția Dama Solar, un proiect fotovoltaic de 1,36 GWp din județul......
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Marea Britanie – record. Cel mai rapid ritm de creştere a economiei din ultimii doi ani şi jumătate
Economia britanică a înregistrat în trimestrul trei cel mai rapid ritm de creştere din ultimii doi ani şi jumătate, ...
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția cu același număr de angajați
FOTO Fabrică nouă în România, zero angajați în plus: Cum reușește gigantul belgian Puratos să își dubleze producția ...
Grupul belgian Puratos, lider pe piața europeană a ingredientelor pentru industria de brutărie, cofetărie şi ciocolaterie, ...
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Ce planuri are ministrul Economiei, Daniel Zamfir, pentru „apărarea” industriei auto din România
Industria auto românească reprezintă un sector strategic care contribuie cam cu 13-14% în Produsul Intern Brut (PIB) ...