Teheranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA nu vor ridica blocada navală – presa iraniană

Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite îşi menţin blocada navală, aşa cum a anunţat preşedintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 21:52
Teheranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz, dacă SUA nu vor ridica blocada navală - presa iraniană

„Dacă blocada maritimă continuă, aceasta va fi considerată o încălcare a armistiţiului, iar tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz va fi închis” din nou, au relatat agenţiile de ştiri Fars şi Tasnim, ambele apropiate Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC), citând surse din jurul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului.

Ministrul iranian de Externe Abbas Araqchi a anunţat vineri mai devreme redeschiderea strâmtorii pentru navele comerciale până la sfârşitul armistiţiului cu SUA care expiră miercurea viitoare, în urma începerii armistiţiului din Liban anunţat joi.

Potrivit presei iraniene, redeschiderea este supusă îndeplinirii a trei condiţii: navele trebuie să îşi coordoneze trecerea cu forţele iraniene, să parcurgă ruta desemnată de Teheran şi să nu aibă legături cu ţările inamice, adică SUA şi Israel. Ruta navigabilă menţionată constă într-un culoar de intrare şi un altul de ieşire din strâmtoare.

Un oficial de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluţiei, citat de Reuters, a menţionat chiar şi o a patra condiţie, respectiv deblocarea activelor Iranului îngheţate în străinătate prin sancţiuni.

La scurt timp după anunţul ministrului iranian de externe privind redeschiderea strâmtorii, Trump a transmis că va menţine blocada navală asupra porturilor iraniene până când se va ajunge la un acord de încetare a ostilităţilor cu Iranul. El a ordonat blocada după eşecul negocierilor desfăşurate în weekend la Islamabad.

Te-ar mai putea interesa și
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Iranienii sunt îndemnaţi să îşi diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Preşedintele parlamentului iranian a cerut duminică populaţiei să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul......
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
Cifra care face diferența între bogăție și faliment. Cum se asigură un antreprenor că are suficientă lichiditate
O cifră poate face diferența între bogăție și faliment. Oricât de mare ar fi cifra de afaceri și chiar profitul, ...
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova ar putea produce drone împreună cu Ucraina
Republica Moldova și Ucraina urmează să semneze, în viitorul apropiat, un nou acord de cooperare militară, care ar putea ...
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Manifestaţie la Paris: 142 de reţineri, anunţă poliţia
Un total de 142 de persoane au fost reţinute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstraţiei de sâmbătă ...