Eusebio, spitalizat din nou la Lisabona

Fostul jucător Eusebio, legendă a fotbalului portughez, a fost din nou spitalizat la Lisabona, din cauza unor dureri cervicale, după ce la finalul anului trecut a stat două săptămâni în spital, fiind diagnosticat cu pneumonie, informează AFP.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 17:26

Eusébio a fost internat marţi seară, la spitalul De la Luz din Lisabona, acelaşi în care a fost internat şi în decembrie.

Potrivit unui comunicat, fostul fotbalist prezenta la internare simptomele unei cervicalgii acute. În prezent, el se află sub tratament şi aşteaptă rezultatele unor teste suplimentare.

Eusebio, care va împlini 70 de ani la finalul lunii ianuarie, a fost spitalizat pe 19 decembrie, la Lisabona, din cauza unei pneumonii bilaterale. El a rămas mai multe zile la terapie intensivă.

Originar din Mozabic, Eusebio a fost achiziţionat la 19 ani de Benfica, echipă cu care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1962. Supranumit „Pantera neagră”, el a avut un rol important în obţinerea de către naţionala Portugaliei a locului trei la Cupa Mondială din 1966.

Declarat de două ori cel mai bun marcator din Europa şi câştigătorului unui Balon de Aur în 1965, fostul atacant a marcat 41 de goluri în 64 de meciuri pentru naţionala portugheză.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari, relatează Agerpres....
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...