Cât au câştigat românii la Loto în 2011

Loteria Română a acordat în 2011 peste 6,9 milioane de câştiguri, în valoare totală de peste 171 de milioane de euro, la toate jocurile organizate, din care peste 34 de milioane de euro la cele patru categorii de la Loto 6/49.
Economica.net - mie, 04 ian. 2012, 18:00

La categoriile I, a II-a, a III-a şi a IV-a a jocului Loto 6/49 s-au înregistrat peste 1,3 milioane de câştiguri, în valoare de peste 150 milioane de lei (peste 34 de milioane de euro), iar la Noroc, la cele şapte categorii au fost acordat peste 15.700 de câştiguri, de peste 35,8 milioane de lei (peste 8,3 milioane de euro), se arată într-un comunicat al Loteriei Române.

La cele opt categorii de la Joker s-au înregistrat peste 722.000 de câştiguri, în valoare de peste 28,8 milioane de lei (peste 6,6 milioane de euro).

La Loto 5/40, la categoriile I, a II-a şi a III-a s-au înregistrat peste 20.400 de câştiguri, în valoare de peste 10,3 milioane de lei (peste 2,3 milioane de euro), la Noroc Plus (joc introdus în luna aprilie 2011), la toate cele cinci categorii au fost acordate peste 68.900 de câştiguri, în valoare de 2,3 milioane de lei (peste 536.000 de euro), iar la Super Noroc (joc introdus tot în luna aprilie), la categoriile I – Vs-au înregistrat peste 40.900 de câştiguri, în valoare totală de peste 922.000 de lei (peste 213.000 de euro).

La Pronosport, la categoriile I, a II-a şi a III-a s-au înregistrat peste 12.200 de câştiguri, în valoare totală de peste 293.000 de lei (peste 68.000 de euro), iar la cele trei categorii de la Prono S au fost acordate peste 8.900 de câştiguri, în valoare totală de peste 236.000 de lei (peste 54.800 de euro).

De asemenea, la Pariloto s-au înregistrat peste 707.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 29,8 milioane de lei (peste 6,9 milioane de euro), iar la Videoloterie au fost peste cinci milioane de câştiguri, în valoare totală de peste 458 de milioane de lei (peste 106 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari, relatează Agerpres....
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...