Italia va depăşi Grecia în clasamentul celor mai îndatorare ţări din UE, până la finalul lui 2026. Care este topul în acest moment (Reuters)

Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată ţară din zona euro până la finalul acestui an, când datoria sa publică va scădea sub cea a Italiei, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 10:02
Italia va depăşi Grecia în clasamentul celor mai îndatorare ţări din UE, până la finalul lui 2026. Care este topul în acest moment (Reuters)

Ponderea în PIB a datoriei publice a Greciei ar urma să scadă la aproximativ 137% anul acesta, de la 145% anul trecut, susţin sursele.

În contrast, ponderea în PIB a datoriei publice a Italiei ar urma să crească de la 137,1% în 2025 la 138,6% în 2026, conform planului bugetar multianual (DFP) publicat joi de Trezorerie, scrie Agerpres.

„Grecia nu va mai fi cea mai îndatorată ţară din zona euro, începând din acest an. Noua estimare privind ponderea în PIB a datoriei publice a Greciei ar urma să fie inclusă în planul fiscal multianual al ţării, care va fi trimis Comisiei Europene la finalul lunii”, adaugă sursele.

Joi, ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a anunţat că ponderea în PIB a datoriei publice a Italiei ar urma să crească anul acesta la 138,6%, de la 137,1% în 2025, şi să rămână practic stabilă, la 138,5% în 2027, înainte de a scădea la 137,9% în 2028 şi la 136,3% în 2029.

Din 2020, datoria publică a Greciei – cea mai ridicată din zona euro în ultimele două decenii – s-a redus cu peste 45 puncte procentuale, ajungând la 145% din PIB în 2025. În aceeaşi perioadă, Italia şi-a redus datoria cu aproximativ 17 puncte procentuale.

Grecia, care se redresează după criza suverană a datoriilor, în timpul cărora a beneficiat de trei pachete de asistenţă financiară, în valoare totală de aproximativ 280 miliarde de euro, intenţionează să achite anticipat în acest an împrumuturi în valoare de aproximativ şapte miliarde de euro din primul program de sprijin.

Datele Eurostat arată că ponderea în PIB a datoriei guvernamentale în zona euro a crescut de la 87% la finalul lui 2024 la 87,8% la finalul anului trecut.

La sfârşitul anului 2025, cele mai scăzute ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale erau în Estonia (24,1%), Luxemburg (26,5%), Danemarca (27,9%), Bulgaria (29,9%), Irlanda (32,9%), Suedia (35,1%) şi Lituania (39,5%).

12 ţări membre UE aveau ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale mai mari de 60%.

Topul celor mai îndatorate ţări din UE

Grecia (146,1%)

Italia (137,1%)

Franţa (115,6%)

Belgia (107,9%)

Spania (100,7%).

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Compania britanică Aggreko, unul dintre principalii furnizori globali de soluții tehnice de energie și control al temperaturii cu venituri de peste 3 miliarde de dolari, a finalizat construcția......
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Symfonia Group, companie poloneză de software pentru administrarea afacerilor, cu o istorie de peste 30 de ani și sediul ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde ...
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute de milioane de euro în București, Brașov și Timișoara
Mișcare de top pe piața imobiliară: Fostul șef de la Țiriac Imobiliare trece la Speedwell și preia proiecte de sute ...
Răzvan Enache, care a condus divizia de imobiliare a grupului Țiriac, a fost numit director executiv de dezvoltare în ...