România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru de finanțare prin programul SAFE

Şeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat vineri că România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanţarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro, iar acest moment confirmă faptul că planul ţării noastre este aprobat la nivel european şi intră în linie dreaptă pentru implementare, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 19:02
România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru de finanțare prin programul SAFE

„Consolidăm şi modernizăm capacitatea de apărare a României. România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanţarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro. Acest moment confirmă faptul că planul României este aprobat la nivel european şi intră în linie dreaptă pentru implementare. După finalizarea procedurilor naţionale şi semnarea contractului, vom putea accesa rapid un avans de 15%, esenţial pentru demararea investiţiilor. În calitate de coordonator al aplicaţiei României în programul SAFE, am lucrat împreună cu instituţiile implicate pentru a ajunge în această etapă şi pentru a avea proiecte mature, clare şi aliniate cu obiectivele europene”, a scris Jurca pe Facebook.

El a adăugat că este vorba despre investiţii strategice în înzestrarea Armatei, infrastructură critică şi securitate, dar şi despre dezvoltarea industriei naţionale de apărare, prin mecanisme care asigură producţie şi valoare adăugată în România.

„Paşii următori: semnarea acordului de împrumut, aprobarea programelor în Parlament, semnarea contractelor individuale (doar pentru România) până la 31 mai, semnarea contractelor comune de achiziţie (România şi alte state membre) până la finalul lunii iunie (termen care depinde şi de ministerele din statele membre partenere). Dorim ca în toamnă să înceapă producţia tuturor programelor altfel încât să le avem lucrate până în 2030. Din totalul celor 16,6 miliarde euro estimăm că peste 50% din bani vor rămâne în România. Programul SAFE este o oportunitate să consolidăm securitatea ţării noastre, să dezvoltăm industria de apărare şi să întărim rolul României de actor strategic în regiunea noastră”, a conchis acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre prezenţa trupelor SUA în România
Ce spune Nicuşor Dan despre prezenţa trupelor SUA în România
România a înaintat Administraţiei SUA o ofertă pentru a împărţi costurile prezenţei trupelor americane în ţara noastră, partea română făcând "tot ce putea" în cadrul acestui demers, a......
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost repornită. România are din nou energie nucleară
Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost repornită. România are din nou energie nucleară
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu Sistemul Energetic Național în aceeastă dimineeață ...
Incendiu la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, South Pars, din Iran
Incendiu la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, South Pars, din Iran
Un incendiu a izbucnit marți pe o platformă offshore ce face parte din cel mai mare câmp de gaze din lume, South Pars ...
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Nicuşor Dan: Nu am vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, în momentul de faţă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că în momentul de faţă nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele ...