Verde pentru ajutoare de stat. Decizie de la Comisia Europeană pentru a sprijini temporar companiile afectate de criza energiei provocată de războiul din Iran

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un cadru temporar privind ajutoarele de stat pentru a le permite statelor membre să sprijine economia UE în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 29 apr. 2026, 14:34
Verde pentru ajutoare de stat. Decizie de la Comisia Europeană pentru a sprijini temporar companiile afectate de criza energiei provocată de războiul din Iran

Cadrul temporar privind ajutoarele de stat în contextul crizei din Orientul Mijlociu (METSAF) este un cadru specific menit să abordeze efectele crizei asupra câtorva din cele mai expuse sectoare ale economiei: agricultura, pescuitul, transporturile şi industriile mari consumatoare de energie, scrie Agerpres.

Comisia Europeană, responsabilă de monitorizarea riguroasă a ajutoarelor de stat pentru întreprinderi, pentru a se asigura că acestea nu denaturează concurenţa, a subliniat că acest cadru „temporar” şi „ţintit” va rămâne în vigoare până la sfârşitul anului.

„Recentele creşteri bruşte ale preţurilor la energie necesită un răspuns imediat. METSAF permite soluţii uşor de aplicat care vor susţine dezvoltarea continuă a principalelor sectoare din UE, cum ar fi agricultura, pescuitul şi transporturile, prin atenuarea efectelor crizei”, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Teresa Ribera.

Pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului, transportului terestru (rutier, feroviar şi pe căile navigabile interioare) şi transportului maritim pe distanţe scurte în interiorul UE, statele membre vor putea compensa până la 70% din costurile suplimentare suportate de beneficiar din cauza creşterii preţurilor la combustibil şi îngrăşăminte pe fondul crizei actuale.

De asemenea, un mecanism simplificat va permite ţărilor care doresc să ofere ajutoare forfetare, plafonate la 50.000 euro per beneficiar, cu formalităţi minime.

În plus, statele membre vor putea să îşi mărească ajutoarele acordate industriilor mari consumatoare de energie ale căror facturi la energie electrică au crescut, în anumite condiţii. Astfel, pentru industriile mari consumatoare de energie eligibile în cadrul regimurilor temporare de reducere a preţurilor energiei electrice în conformitate cu secţiunea 4.5 din CISAF, va fi posibilă creşterea intensităţii ajutorului de la 50% la până la 70% pentru costul energiei electrice aferent consumului eligibil. Astfel, poate fi acoperit până la 50% din consumul total al beneficiarului. Nu va fi necesară nicio creştere suplimentară a eforturilor de decarbonizare.

Multe state membre au anunţat în ultimele săptămâni măsuri pentru a sprijini întreprinderile şi consumatorii penalizaţi de creşterea costurilor energiei. Acestea variază de la o reducere a taxelor pe combustibil, aşa cum au făcut Germania sau Spania, până la măsuri mai specifice, precum cele anunţate în Franţa sau Belgia, rezervate profesiilor cele mai afectate.

Relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat este o măsură obişnuită pentru UE în perioade de criză. Anunţul de miercuri urmează unor relaxări similare în timpul pandemiei de Covid-19 şi la începutul războiului din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Alegeri legislative în Rusia: Partidul Rusia Unită al lui Putin este învingător (exit-poll)
Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin este, aşa cum era de aşteptat, proiectat să câştige alegerile parlamentare din Rusia, conform unui sondaj la ieşirea de la urne publicat......
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 MW în Buzău
Nou parc eolian în România: Israelienii de la Econergy urmează să obțină autorizația de la ANRE pentru încă 120 ...
Israelienii de la Econergy, foarte activi în regenerabilele din România, cu cinci centrale deja conectate la rețea, au ...
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, Die Linke la Berlin
Alegerile din Germania, „dezastru” pentru CDU, recunoaște chiar cancelarul Merz. AfD a câștigat în Mecklenburg, ...
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un "dezastru" rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfăşurate ...
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără precedent
Două reactoare nucleare ca cel care a explodat la Cernobîl trebuie dezasamblate în Europa. Provocări uriașe, fără ...
Dezmembrarea fostei centrale nucleare de la Ignalina (Lituania) reprezintă o provocare globală fără precedent, au declarat ...