OPEC nu îşi va reduce producţia indiferent cât de mult scade preţul petrolului

Arabia Saudită a reuşit să-i convingă pe ceilalţi membri ai Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) că nu este în interesul grupului să reducă producţia, indiferent cât de mult va scădea preţul petrolului, a declarat ministrul saudit al Petrolului, Ali al-Naimi într-un interviu acordat revistei Middle East Economic Survey (MEES), transmite Reuters.
Economica.net - lun, 22 dec. 2014, 14:54
OPEC nu îşi va reduce producţia indiferent cât de mult scade preţul petrolului

La ultima sa reuniune ministerială, organizată la sediul de la Viena în data de 27 noiembrie, OPEC a decis să-şi menţină nemodificat nivelul producţiei în pofida faptului că în prezent preţul barilului de ţiţei Brent este la jumătate faţă de preţul de 115 dolari înregistrat în luna iunie a acestui an. Potrivit analiştilor, OPEC a optat pentru menţinerea cotei sale de piaţă în loc să sprijine preţul ţiţeiului.

‘În ceea ce priveşte politica OPEC, sunt convins şi am reuşit să-l conving şi pe secretarul general al OPEC, că nu este în interesul producătorilor OPEC să-şi reducă producţia indiferent de preţ. Faptul că preţul ar putea coborâ până la 60,50,40 sau 20 de dolari per baril este irelevant’, a spus Ali al-Naimi. Acesta a admis totuşi că este posibil ca barilul de petrol să nu mai revină niciodată la nivelul de 100 de dolari, un nivel pe care Arabia Saudită a declarat anterior că îl preferă.

OPEC, o organizaţie care regrupează 12 state membre, furnizează aproximativ 40% din petrolul mondial. Următoarea reuniune a miniştrilor Petrolului din OPEC ar urma să aibă loc peste cinci luni.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...