Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri

Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA şi Uniunea Europeană şi a cerut organizarea de discuţii imediate între cele două părţi, după ce preşedintele Donald Trump a declarat că va creşte tarifele pentru autovehiculele importate din blocul comunitar, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 02 mai 2026, 16:12
Industria auto germană cere detensionarea urgentă a relațiilor dintre UE și SUA, după ce Trump a anunțat că va crește taxele de import, iar Bruxelles-ul a amenințat cu contramăsuri

„Acordul comercial SUA-UE trebuie respectat de ambele părţi”, a declarat Hildegard Müller (foto), preşedintele Asociaţiei Constructorilor Germani de Automobile (VDA), într-o declaraţie trimisă sâmbătă. „Aceasta înseamnă, de asemenea, că UE trebuie să ratifice, în sfârşit, acordul convenit vara trecută”, a adăugat Hildegard Müller.

Trump a declarat vineri, într-o postare pe reţelele de socializare, că majorează tarifele vamale pentru maşini şi camioane din UE până la 25%, susţinând că UE nu a respectat pe deplin un acord comercial negociat cu SUA. Tarifele nu se vor aplica automobilelor construite în fabrici din SUA, a spus Trump, adăugând că „Este pe deplin înţeles şi convenit că, dacă produc maşini şi camioane în fabrici din SUA, NU vor exista TARIFE”.

„Costurile acestor tarife suplimentare ar fi enorme pentru industria auto germană şi europeană, în vremuri deja foarte dificile, dar probabil ar avea şi un impact asupra consumatorilor din SUA”, a spus Müller. Noile tarife ar reprezenta, de asemenea, o „presiune reînnoită şi serioasă asupra relaţiilor transatlantice”, a spus preşedinta VDA.

Vineri, Trump şi-a reiterat argumentul că UE „nu respectă” acordul convenit cu SUA, fără a oferi mai multe detalii. Noile tarife i-ar obliga pe producătorii auto să „îşi mute producţia din fabrici mult mai rapid” în SUA, a spus liderul de la Casa Albă.

În replică, un purtător de cuvânt de la Comisia Europeană a declarat că UE îşi pune în aplicare angajamentele în conformitate cu practica legislativă standard şi ţine administraţia americană pe deplin informată pe tot parcursul. Comisia Europeană va solicita clarificări din partea SUA şi îşi va menţine deschise opţiunile pentru a proteja interesele UE, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Mai mulţi importanţi producători auto europeni au fabrici de asamblare în SUA, inclusiv Volkswagen AG, Mercedes-Benz Group AG şi BMW AG. De asemenea, grupul Stellantis NV are opraţiuni semnificative în SUA, cu fabrici care produc SUV-urile Jeep, pickup-uri Ram, Dodge şi alte modele.

Tarifele mai mari riscă să pună presiune suplimentară asupra producătorilor auto germani precum BMW şi Mercedes-Benz. Deşi aceste companii folosesc SUA ca centru major pentru producţia şi exportul de SUV-uri, ele importă în continuare alte modele, cum ar fi sedanurile BMW Seria 3 şi Mercedes-Benz Clasa S.

Declaraţiile lui Trump relansează o dispută comercială controversată cu un important bloc economic, într-un moment în care războiul din Iran şi creşterea bruscă a preţurilor la energie pun noi presiuni asupra economiei globale.

Bernd Lange, care prezidează comisia pentru comerţ din Parlamentul European, a declarat că comportamentul lui Trump este inacceptabil şi că UE respectă acordul convenit. „SUA a încălcat în mod repetat acordul”, a declarat vineri Lange, referindu-se la tarifele americane la importurile de oţel şi aluminiu. „Această ultimă mişcare demonstrează cât de nesigură este partea americană”, a spus Lange. Acesta a reiterat că Parlamentul European elaborează legislaţia pentru ratificarea acordului comercial cu SUA şi speră să îl finalizeze în iunie.

În conformitate cu acordul lor comercial, UE a fost de acord să elimine taxele pe bunurile industriale americane în schimbul unui plafon tarifar de 15% la majoritatea produselor UE. Blocul comunitar a acceptat acordul în speranţa că astfel va evita o ruptură totală a relaţiilor comerciale.

Deşi cele două părţi au ajuns la un acord în iulie anul trecut, parlamentarii UE nu au ratificat încă pe deplin acordul, deoarece solicită modificări suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
Atacurile cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești a provocat daune de 7 miliarde de dolari, estimează președintele Zelenski
Atacurile cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești a provocat daune de 7 miliarde de dolari, estimează ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că atacurile cu drone ucrainene împotriva infrastructurii petroliere ruseşti au provocat Rusiei pierderi de aproximativ 7 miliarde de......
Sondaj CURS: 58% dintre români consideră că Bolojan ar trebui să demisioneze. AUR conduce detașat în intențiile de vot
Sondaj CURS: 58% dintre români consideră că Bolojan ar trebui să demisioneze. AUR conduce detașat în intențiile de vot
Peste jumătate dintre români (58 %) consideră că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, iar AUR conduce detașat ...
Oana Țoiu, despre dronele rusești ajunse în România: Am semnalat în Consiliul de Securitate al ONU încălcarea spațiului aerian al României
Oana Țoiu, despre dronele rusești ajunse în România: Am semnalat în Consiliul de Securitate al ONU încălcarea spațiului ...
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat că România a semnalat în Consiliul de Securitate al NATO incidentele ...
STUDIU Legea care poate ajuta românii să facă bani din imobiliare. Suntem ultima țară UE fără o lege REIT. Ungaria e deja departe
STUDIU Legea care poate ajuta românii să facă bani din imobiliare. Suntem ultima țară UE fără o lege REIT. Ungaria ...
România este singura țară din Europa care nu a reglementat încă fondurile de tip REIT (engl. Real Estate Investment ...