Șefii Hidroelectrica, tamponați din nou de Bolojan: „Au preferat profiturile și bonusurile de 180.000 de euro în loc să investească în baterii care ar fi redus prețul energiei cu 30%”. Ce portofoliu de stocare are Hidroelectrica

Bolojan a criticat din nou Hidroelectrica pentru că „a preferat să facă profituri” şi să aibă „bonusuri de performanţă de 150.000 - 180.000 de euro” în loc de investiţii, într-o posatare din social media. Este pentru a doua oară când Bolojan atacă dur cel mai mare producător de energie din țară, opinând că dacă Hidroelectrrca făcea investițiile, prețul energiei din piață ar fi scăzut cu 20-30%
Mihai Nicuţ - D, 03 mai 2026, 08:29
Șefii Hidroelectrica, tamponați din nou de Bolojan:

Premierul Ilie Bolojan critică Hidroelectrica pentru că „a preferat să facă profituri” şi să aibă „bonusuri de performanţă de 150.000 – 180.000 de euro, pe lângă salariile mari”, în loc să facă investiţii, ceea ce ar fi însemnat „preţuri cu 20 – 30% mai mici pe piaţa de energie din România pentru cetăţeni”. „Când Hidroelectrica alege profitul pe termen scurt şi bonusurile în locul investiţiilor strategice, pierd nu doar compania, ci mai ales românii, care ajung să plătească o energie mai scumpă decât ar fi fost necesar”, afirmă Bolojan într-o postare pe Facebook, potrivit agenției de presă News.ro.

Ilie Bolojan afirmă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că reprezentanţii Hidroelectrica au ales „profitul pe termen scurt” şi „bonusurile de performanţă” în locul „investiţiilor strategice”.

„Când Hidroelectrica alege profitul pe termen scurt şi bonusurile în locul investiţiilor strategice, pierd nu doar compania, ci mai ales românii, care ajung să plătească o energie mai scumpă decât ar fi fost necesar”, afirmă Ilie Bolojan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Premierul afirmă, într-un material video care conţine bucăţi dintr-un interviu anterior pentru Rock FM, că Hidroelectrica a făcut puţine investiţii şi a preferat să facă profituri.

”În aceşti ani, Hidroelectrica a făcut puţine investiţii. Au preferat să facă profituri. Dacă lângă fiecare baraj care este pe cursul apei, nu în zona montană, care trebuie să funcţioneze, pentru că nu poţi opri apa, am fi montat de un an – doi nişte baterii de stocare, în aşa fel încât toată producţia între orele de la prânz să fie stocată şi să fie eliberată seara, ar fi însemnat profituri mai mari pentru Hidroelectrica şi ar fi însemnat preţuri cu 20 – 30% mai mici pe piaţa de energie din România pentru cetăţenii noştri”, afirmă Ilie Bolojan.

Premierul arată că, dacă Hidroelectrica ar fi făcut aceste investiţii, ar fi lăsat „foarte puţine spaţii de tranzacţionat pe pieţe”, iar cei ce „fac bani din operaţiuni care se întâmplă pe pieţele zilnice ar fi avut o marjă mult mai mică de mişcare şi preţul energiei ar fi scăzut”.

„Dar au preferat să ia bonusuri de performanţă de 150.000 – 180.000 de euro, pe lângă salariile mari pe care le au, în loc să facă aceste investiţii. Este un alt exemplu de ce înseamnă să-şi baţi joc de banul public nefăcând investiţii”, a mai spus premierul Ilie Bolojan.

Ce portofoliu de stocare are Hidroelectrica

Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, dar are planuri ample în acest segment – peste 2.000 MWh, potrivit ultimelor date ale companiei.

Scriam luna trecută despre instalația de stocare a Hidroelectrica de la Crucea, de 72 MWh – 36 MW pentru două ore –  care a primit  autorizația de înființare de la ANRE. Bateria, un proiect în care mai sunt implicate companiile românești Prime Batteries și Enevo, va fi operațională în cel mult trei luni, mult mai devreme de termenul inițial.

Nu este însă singurul proiect de stocare a energiei în baterii pe care îl are Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.

Celălalt mare proiect este o instalație de stocare a energiei electrice în baterii, de 64 MW putere și 256 MWh capacitate care să conducă la “reducerea/compensarea parțială a dezechilibrelor create în SEN de centralele electrice pe surse regenerabile prin mutarea producției hidro in anumite intervale orare”, dar și “furnizarea de servicii tehnologice de sistem cu produse conforme pentru RSF, RRF si RI”, după cum anunța Hidroelectrica vara trecută.

Pe lângă aceste două proiecte – unul aproape de finalizare și unul aproape de atribuirea lucrărilor, compania mai are în plan și alte instalații de stocare.

Cităm din nou din raportul anual:

“Se derulează servicii de proiectare a documentațiilor fază Studiu de fezabilitate, pentru obiective de  investiții propuse în cadrul Strategiei Investiționale a Hidroelectrica, prin mărirea capacității de producere  în fotovoltaic și adăugarea de capacitați de stocare a energiei în baterii la CHE sector Olt inferior cu o capacitate de producere de 100 MWp, si capacitate de stocare de 200MW/800MWh (CHE: Ipotești, Drăgănești, Frunzaru, Rusănești, Izbiceni).

Se afla in derulare realizarea de Note Conceptuale, Teme de proiectare, Studiu de fezabilitate pentru  instalarea de capacități stocare baterii la centralele de pe cursul râurilor, cu o capacitate totala  aproximativa de 2000 MWh (CHE: Subcetate, Bretea, Retezat, Ruieni)”, se arată în raport.

Citește și:

Hidroelectrica după primul trimestru din 2026: producție de energie și vânzări în creștere masivă

Hidroelectrica va distribui acționarilor în acest an dividende totale de aproximativ 4,3 miliarde de lei. Din această sumă totală, statul român (în calitate de acționar majoritar cu 80%) va încasa aproximativ 3,44 miliarde de lei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât de proastă este situația din Rusia azi. Un mall „semi-apocaliptic” din Moscova stă mărturie
Cât de proastă este situația din Rusia azi. Un mall „semi-apocaliptic” din Moscova stă mărturie
Un mall aproape gol din sudul Moscovei a devenit simbolul vizibil al încetinirii economiei ruse, în contextul sancțiunilor și al presiunilor interne tot mai mari, care încep să afecteze......
Trump analizează noua propunere a Teheranului, dar avertizează că SUA ar putea relua atacurile asupra Iranului
Trump analizează noua propunere a Teheranului, dar avertizează că SUA ar putea relua atacurile asupra Iranului
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a fost informat despre conceptul unui acord cu Iranul, dar ...
Noi exerciții militare în România. 1.700 de militari și 350 de vehicule la Cincu, în Brașov
Noi exerciții militare în România. 1.700 de militari și 350 de vehicule la Cincu, în Brașov
Aproximativ 1.700 de militari și 350 de mijloace tehnice din șapte țări aliate vor participa, în perioada 7–23 mai, ...
Restaurantele din Dubai nu prea mai au ce pune pe masă
Restaurantele din Dubai nu prea mai au ce pune pe masă
Bucătarii din Dubai îşi adaptează meniurile şi reduc oferta de preparate, după ce războiul cu Iranul a perturbat lanţurile ...