Ungaria: 2014, an-record în ceea ce priveşte imigraţia ilegală

Peste 36.000 de imigranţi ilegali, o cifră-record, au ajuns în Ungaria în 2014, scrie miercuri cotidianul Magyar Nemzet, citând o oficialitate de la Autoritatea naţională pentru imigraţie, informează agenţia MTI, citată de Agerpres.ro.  
Economica.net - mie, 31 dec. 2014, 15:50
Ungaria: 2014, an-record în ceea ce priveşte imigraţia ilegală

Majoritatea imigranţilor ilegali proveneau din Siria, Irak, Afganistan şi Kosovo, a declarat pentru publicaţia citată Arpad Szep, directorul instituţiei pentru imigraţie. El a adăugat că în 2014 s-a mai înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul solicitanţilor de azil. Până în decembrie, peste 40.000 de oameni solicitaseră azil, adică de două ori mai mulţi decât în 2013.

Szep a precizat că pe parcursul anului 2014 au fost momente în care între 800 şi 1.000 de oameni au solicitat numai într-o singură zi asistenţă din partea instituţiei pe care o conduce.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...