Recesiune în România. PIB a scăzut în primele trei luni din 2026 cu 1,7% faţă de primul trimestru din 2025, şi cu 0,2% faţă de T4 din anul trecut (date INS)

Produsul Intern Brut al României a scăzut în primele trei luni din 2026 cu 1,7%, pe seria brută, faţă de acelaşi perioadă din 2025, şi cu 0,2%, comparativ cu trimestrul anterior, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - mie, 13 mai 2026, 09:50
Recesiune în România. PIB a scăzut în primele trei luni din 2026 cu 1,7% faţă de primul trimestru din 2025, şi cu 0,2% faţă de T4 din anul trecut (date INS)

RECESIUNE ROMÂNIA – Economia României a scăzut, în termeni reali, în al patrulea trimestru din 2024, cu 1,9% faţă de trimestrul al treilea din 2024, conform datelor INS.

PIB a scăzut în T3 din 2025 cu 0,2% în termeni reali – faţă de trimestrul precedent, conform datelor INS.

Recesiunea tehnică presupune două trimestre consecutive de scădere a PIB real (trimestru la trimestru, ajustat sezonier).

RECESIUNE în România – PIB a scăzut cu 1,5% (serie ajustată sezonier) în primul trimestru din 2026, faţă de T1 2025

Potrivit datelor INS, produsul intern brut a înregistrat în perioada ianuarie – martie 2026 o scădere cu 1,7% pe seria brută şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier faţă de trimestrul 1 din anul 2025.

„Seria ajustată sezonier a fost recalculată prin includerea estimării produsului intern brut pentru trimestrul I 2026, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2025, publicată în comunicatul de presă nr. 87 din 9 aprilie 2026”, se arată într-un comunicat al INS.

Astfel, rezultatele trimestrului I 2025, comparativ cu trimestrul IV 2024, au fost revizuite de la 99,5% la 99,8%; rezultatele trimestrului II 2025, comparativ cu trimestrul I 2025, au fost revizuite de la 101,0% la 100,7%; rezultatele trimestrului III 2025, comparativ cu trimestrul II 2025, au fost revizuite de la 99,9% la 100,0%, iar rezultatele trimestrului IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, au fost revizuite de la 98,2% la 98,0%.

„Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, precizează INS.

Raportat la trimestrul IV din 2025, în primul trimestru din 2026 PIB s-a redus cu 0,2%.

Economia României a crescut anul trecut cu 0,7% în termeni reali, comparativ cu anul 2024, însă în ultimul trimestru din 2025 Produsul Intern Brut (PIB) a fost mai mic cu 1,8% comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor anunţate de iNS in luna aprilie.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estima în prognoza de toamnă o creştere economică de 1% în 2026, uşor în scădere comparativ cu estimările din prognoza de vara trecută, de 1,2%.

Comisia Europeană a estimat o creştere a PIB-ului României de 1,1% în 2026, iar Banca Mondială a revizuit în mod semnificativ estimările privind evoluţia economiei româneşti, de la 1,3% cât prognoza în ianuarie, până la 0,5%.

Şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 0,7%, de la 1,4% cât prognoza în octombrie, conform celui mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO).

Citeşte şi

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce este „al patrulea capital” și de ce este esențial pentru viitorul societăți. Leonardo Badea, BNR: Distanța dintre statistici și percepții nu trebuie ignorată
Ce este „al patrulea capital” și de ce este esențial pentru viitorul societăți. Leonardo Badea, BNR: Distanța ...
Dincolo de paranetrii economici consacrați, de măsurarea capitalului fizic, de inflație de PIB sau de dobânzi, există o altă dimensiune a realității economice care ține de percepția......
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Nazare: Reducerea deficitului bugetar nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, ci dimpotrivă
Scăderea deficitului bugetar la 2,89% din PIB în primele opt luni nu s-a făcut prin oprirea dezvoltării, transmite duminică ...
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Trump, despre incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecţii voiau să facă „mari pagube”
Cei cinci bărbaţi arestaţi duminică de poliţia britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană ...
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii banii și cu cât au crescut veniturile – Date INS
Dăm de 13 ori mai mulți bani pe țigări și băutură decât pe educație sau investiții. Pe ce își cheltuiesc românii ...
Românii cheltuiesc de 13 ori mai mult pe țigări și băutură decât pe educație. Sumele consumate pentru vicii sunt ...