Ministerul Tineretului şi Sportului va beneficia de 2% din taxele pentru jocuri de noroc

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) va beneficia, din luna februarie, de 2 la sută din taxele percepute pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Economica.net - J, 08 ian. 2015, 09:50
Ministerul Tineretului şi Sportului va beneficia de 2% din taxele pentru jocuri de noroc

Ordonanţa de Urgenţă 92/2014 din 30 decembrie 2014 prevede că ministerului i se alocă 2% din taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc, a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi din taxa de acces.

”Ordonanţa de Urgenţă 92/2014 intră de anul acesta în vigoare. În acest sens, 2% din taxele pe jocurile de noroc vor fi direcţionate către Ministerul Tineretului şi Sportului. Aceste resurse vor fi folosite pentru susţinerea sportului din România”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

”Alocarea unei părţi din taxele pe jocuri de noroc către tineret şi sport reprezintă o practică întâlnită în toate statele din Europa Occidentală, aici mă gândesc mai ales la aportul Loteriei din Marea Britanie la finanţarea Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012, sau la cazul Irlandei, ţară în care Loteria a fost fondată chiar cu scopul de a susţine domenii ca sportul, tineretul sau sănătatea. Ţin să mulţumesc colegilor din Guvern pentru susţinere, doamnei Cristinela Odeta Nestor, preşedintele Oficiului pentru Jocuri de Noroc, îndeosebi domnului Ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov”, a mai spus Gabi Szabo.

Taxele colectate de către stat de pe urma jocurilor de noroc ajung anual în jurul sumei de 700 de milioane de euro. Din această sumă MTS va încasa 2%, conform OUG 92/2014, precizează comunicatul. Proiectul ordonanţei de urgenţă a fost iniţiat de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Ministerul Finanţelor Publice, susţinut de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Rovere pregătește o nouă ediție Black Friday, cu oferte speciale la mobilier și accesorii pentru amenajarea locuinței. Campania se va desfășura pe parcursul întregii luni noiembrie, online......
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, şi care vizează în primul rând platformele ...
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima ...
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun ...